Pentru a scăpa de deșeuri, de orice fel, mulți preferă să le dea foc, scutind astfel banii care i-ar da pe transportul către groapa de gunoi. Numai că acest lucru este ilegal, iar o fermă din județul Constanța s-a ales cu amendă pentru o astfel de faptă.
O echipa de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanta a efectuat verificări la ferma de pui de pe raza comunei Mircea Vodă, ca urmare a sesizărilor înregistrate referitoare la disconfortul olfactiv produs de mirosul de dejecții arse.
La data verificărilor s-a constatat ca pe platforma de depozitare gunoi de grajd aferenta fermei sunt prezente dejecții în amestec cu așternut de paie care ardeau mocnit.
Societatea care administrează ferma a fost sancționată contravențional cu amenda în valoare de 15000 RON, conform prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător. De asemenea, au fost impuse măsuri conform prevederilor legale.




























