Anul 2024 s-a încheiat cu 300 de polițiști încadrați și 71 ieșiți la pensie. Putem observa că s-a păstrat un echilibru față de anul 2023, când 68 au ieșit la pensie și au fost încadrați 280. Chiar și așa, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța nu funcționează la capacitate maximă, dacă este să ne luăm după sindicate, care au mai multe nemulțumiri, mai ales după ce Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a anunțat reorganizarea din temelii a Poliției.
„În cursul anului 2024, la nivelul instituției noastre, au fost înregistrate 71 de rapoarte privind solicitarea de încetare a raporturilor de serviciu cu drept la pensie. De asemenea, în perioada menționată, au fost încadrați 300 de polițiști“, au precizat, pentru Focus Press, reprezentanții IPJ Constanța.
Menționăm că, în cursul anului 2023, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost înregistrate 68 de rapoarte pentru încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie și au fost încadrați 280 de polițiști.
Însă, așa cum am precizat mai sus, sindicaliștii din Poliție sunt, încă, nemulțumiți, precizând că acest județ nu generează polițiști.
Au trecut aproape doi ani de când IPJ-urile au fost reorganizate din temelii, așa cum anunța Cătălin Predoiu, ministrul MAI. Acesta chiar a venit la Constanța și a organizat o întâlnire cu presa, în cadrul căreia a anunțat că vor fi schimbări în toate compartimentele și la toate secțiile. A fost momentul în care a schimbat echipa managerială, în urma unui tragic accident produs în județul Constanța, soldat cu doi morți (cazul 2 Mai).
„Am elaborat un plan de lucru în vară și ne-am ținut de el, astăzi am început punerea în aplicare a proiectului-pilot «Noul IPJ Constanța». În esență, acesta înseamnă o structură mai simplă și mai flexibilă, cu mai mulți polițiști în operativ, cu o mai bună prezență în stradă, în mijlocul comunităților, cu o concentrare mai logică a liniilor de lucru specializate. Vom urmări aplicarea lui în următoarele luni, vom cere resurse pentru suplimentarea forțelor și a dotărilor logistice, vom face alocări bugetare în 2024, vom recruta personal suplimentar ș.a.m.d. Luăm în serios acest proiect. Va sta la baza unei viitoare mari reforme a Poliției Române, folosind modelul acestui proiect-pilot și toate lecțiile ce vor fi învățate pe parcursul aplicării lui“, a declarat, printre altele, ministrul Predoiu, în 2023.
Apoi, au fost schimbate secțiile de Poliție, în sensul că fosta Secție 3 s-a unit cu fosta Secție 1 și a rezultat noua Secție 1 Constanța. Noua Secție 2 este, de fapt, vechea Secție 2. Adică, aici nu s-a schimbat nimic.
Secția 3 nou-creată este, de fapt, fosta Secție 4, la care s-au alipit zonele de la Casa de Cultură și ICIL. Iar Secția 4 nou-creată este vechea Secție 5 Constanța, la care s-a alipit zona Gării și a autogării din Constanța.
Limita dintre Secția 1 și Secția 2 este Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, la fel și între Secția 2 și Secția 3. Adică, cum mergi pe Lăpușneanu, spre Mamaia, pe partea stângă sunt Secțiile 2 și 3, iar pe dreapta este Secția 1.
Schimbarea este că din cinci secții de Poliție au rămas patru, din data de 15 ianuarie 2024.
Însă, sindicaliștii din Poliție precizează că există, încă, multe nemulțumiri legate de această reorganizare de la Constanța, în sensul că nu și-a produs încă efectele și nu s-a reușit, până în prezent, ocuparea locurilor care s-au dat în plus pentru această reorganizare.
Liliana BELCIUG



























