După foarte mulți ani în care soarta Cazinoului de pe faleza orașului de la malul mării era pecetluită, iată că Ministerul Dezvoltării a decis să renoveze și consolideze bijuteria arhitecturală a Municipiului Constanța. Astfel, după cinci ani de muncă asiduă, iată că lucrările de reabilitare au fost finalizate, iar societatea Aedificia Carpați a predat amplasamentul către Compania Națională de Investiții, în administrarea căreia se află monumentul istoric, urmând apoi să fie înapoiat administrației locale.
Toate lucrările au fost făcute cu mult simț de răspundere, ficare perete, candelabru a fost refăcut, astfel încât putem spune că simbolul Constanței a renăscut din cenușă. Lucrătorii au pus accent pe detalii, deoarece fiecare ornament de pe tavan și de pe pereți este special.
După cum se poate vederea și în fotografii, totul a fost refăcut cu grijă, pasiune și dedicare. Fiecare încăpere arată absolut superb, iar exteriorul a luminat cu totul faleza orașului, iar umbra acestuia se revarsă în apa mării, atât ziua, când totul strălucește, cât și noaptea.
Lucrările de reabilitare realizate până acum subliniază unicitatea și eleganța arhitecturală a imobilului-simbol al Constanței. Cazinoul este renovat de Aedificia Carpați SA, iar fondurile sunt asigurate de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. După finalizarea lucrărilor, clădirea va reveni administrației publice locale.
Iată un clip postat de Ministerul Dezvoltării înainte și după finalizarea lucrărilor
Cazinoul de pe faleza orașului Constanţa a fost inaugurat în 1910. El este reparat pentru a fi centru cultural. La subsol, sunt trei camere, pentru expoziții, iar la etaj, două săli mari: cea multifuncțională și de spectacole, care va avea scenă, echipament tehnic și scaune, iar alături, Sala Mare, fosta Sală a Oglinzilor, cea de bal.






L.M.



























