De la 1 mai, locuitorii municipiului Constanța au reclamat un miros de produse petroliere sau de gaze, în mai multe zone din oraş.
De la primele sesizări, atât pe 1 mai, cât şi în data de 2 mai, echipa de permanență a Comisariatului Judeţean Constanța al Gărzii Naţionale de Mediu a început verificările, împreună cu echipele de intervenţie ale RAJA SA și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, desfășurând inspecţii în zonele în care s-a resimţit şi a fost reclamat acest miros.
„Precizăm că, în ambele zile, măsurătorile efectuate de către laboratorul ISU Dobrogea şi ENGIE, precum şi staţiile de monitorizare fixe ale Agenției pentru Protecția Mediului Constanța nu au înregistrat prezenţa unor gaze sau emisii COV (compuși organici volatili) care să depăşească valorile normale.
Pentru o scurtă perioadă, mirosul a dispărut, pentru ca în data de 3 mai, în jurul orei 10.00, acesta să fie resimțit din nou.
Verificările comisarilor Gărzii de Mediu Constanța, împreună cu reprezentanţii RAJA SA şi ISU Dobrogea au continuat inclusiv pe traseele de colectare/evacuare a apelor uzate ale operatorului de apă care gestionează rețeaua orășenească și în zona mai multor cămine de vizitare şi colectare a apei menajere şi pluviale, fără însă a fi identificate produse petroliere în aceste reţele“, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.
În condițiile în care staţiile de monitorizare fixe ale APM pentru determinarea calităţii aerului nu au înregistrat depăşiri la indicatorii monitorizați, iar monitorizarea cu laboratorul ISU Dobrogea nu a indicat prezenţa unor gaze în atmosferă, Garda de Mediu Constanța a apelat inclusiv la ajutorul colegilor de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanța, care au trimis autolaboratorul pentru determinări ale calităţii aerului în mai multe zone ale orașului. În urma măsurătorilor efectuate, nici acestea nu au determinat depăşiri ale limitelor admise la principalii parametrii ai calităţii aerului (NO, NO2, NOx, NH3, azot total, CO, SO2, H2S, benzen, toluen și COV).
Măsurătorile şi verificările în teren vor continua şi în perioada următoare, până la identificarea sursei mirosului reclamat.
V.I.





























Garda inugila dd mediu stie doar sa ia salarii si sporuri.Credeti ca au miscat ceva zilele astea? Poate luni dupa cafeaua si povestile de dimineata.