Conform datelor centralizate, pe parcursul nopții, în județul Constanța nu au fost înregistrate incidente la secțiile de votare.
Efectivele teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat protecția secțiilor de votare pe parcursul nopții le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor în această dimineață, cu sigiliile intacte.
Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare sunt obligați să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, având atribuții și în afara secției de vot, în jurul secției, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.
„Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție.
Vă reamintim că cetățenii români pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.
Pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România“, a transmis Centrul de Comunicare Județean Constanța.
La nivelul județului Constanța sunt 1.849 de solicitări privind votul cu urna mobilă.
V.I.



























