Cupa Mondiala 2026 la fotbal va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie 2026, în Statele Unite ale Americii, Mexic & Canada. Competiția va prezenta o premieră în ceea ce privește numărul de naționale participante – 48 la număr.
România revine pe teren în luna iunie, atunci când le va întâlni pe Austria în deplasare (7 iunie) și Cipru – acasă (10 iunie).
În momentul de față, pe lângă cele 3 țări gazdă, alte 4 naționale și-au asigurat deja prezența la turneul final de vara viitoare (printre care și campioana Argentina):
- Iran
- Japonia
- Argentina
- Noua Zeelandă
Naționala României a fost repartizată într-o grupă preliminară cu Bosnia și Herțegovina, Cipru, Austria și San Marino. Startul campaniei a fost unul modest, cu o înfrângere pe teren propriu în compania Bosniei, scor 0-1.
A urmat o deplasare în San Marino, acolo unde tricolorii au defilat. Scorul a fost deschis după un autogol al lui Cevoli din minutul 6, iar apoi Mihai Popescu a făcut 2-0 înainte de pauză. Răzvan Marin a marcat din penalty în minutul 55, în timp ce Zannoni a redus din diferență în minutul 67. Până la final, penalty-ul transformat de Ianis Hagi și golul lui Alibec din prelungiri au dus scorul la 1-5.
Austria intră în scenă contra tricolorilor
Austria nu a evoluat încă în preliminariile Cupei Mondiale și tocmai de aceea ocupă locul 5 în grupa H. Aceștia vor disputa primul meci acasă, pe Ernst Happel Stadium din Viena, un stadion ce poate găzdui peste 50.000 de suporteri. Duelul este programat pe 7 iunie 2025, de la ora 21:45.
La casele de pariuri care au pregătit cotele pentru duelul de la Viena, austriecii sunt mari favoriții – cu o cotă de 1.57. Remiza este cotată la 4.10, iar o victorie a tricolorilor în deplasare le poate aduce amatorilor de pariuri de 6 ori suma mizată! Pentru un meci în care România va evita înfrângerea (victorie sau egal), cota la pariuri este de 2.40.
Ultima oară, naționala roș-galben-albastră a evoluat în Austria pe 7 septembrie 2020, în Liga B a Națiunilor.
Atunci tricolorii reușeau să dea lovitura și se impuneau cu scorul de 3-2. Denis Alibec, Dragoș Grigore și Alexandru Maxim marcau pentru naționala condusă la acea vreme de Mirel Rădoi. Austria se impunea în duelul retur, iar tricolorii încheiau pe locul 3 – cu 8 puncte.
România este fără eșec într-o partidă oficială disputată în Austria, din 2009, atunci când austriecii câștigau un meci de baraj pentru Cupa Mondială – scor 2-1. Din echipa României la acea vreme făceau parte jucători precum Cosmin Contra, Bogdan Lobonț, Ciprian Marica sau Mirel Rădoi.
România, favorită certă în fața Ciprului
Trei zile mai târziu, pe 10 iunie, de la ora 21:45, România va reveni pe teren propriu. Tricolorii urmează să o găzduiască pe Cipru, în fața căreia sunt mari favoriți.
Cota la pariuri a băieților lui Mircea Lucescu este de 1.40, în timp ce un succes al ciprioților este cotat cu 8.50. Remiza în meciul de pe Arena Națională este cotată momentan cu 4.60.
Cele două naționale s-au întâlnit recent la București, în Liga Națiunilor. Mai exact pe 18 noiembrie 2024, România se impunea acasă cu scorul de 4-1. Daniel Bîrligea, Răzvan Marin (x2) și Florinel Coman au marcat în succesul ce a contribuit la promovarea în Liga B. Sub comanda lui Mircea Lucescu, tricolorii au bifat 6 victorii din 6 posibile într-o grupă cu Kosovo, Cipru și Lituania.
Ciprioții au bifat ultima victorie în fața României într-un meci amical din 31 martie 2010, încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea lor.

Cum arată cotele pentru favoritele la trofeu în 2026?
Brazilia, Franța și Spania sunt principalele favorite la trofeul Cupei Mondiale din 2026. Selecao îl va avea pe bancă pe Carlo Ancelotti, cel care se va despărți de Real Madrid la finalul stagiunii. Toate cele 3 au o cotă la pariuri de 7.00.
Anglia este favorita numărul 2 (8.00), în timp ce deținătoarea trofeului – Argentina – este cotată cu șansa a 3-a (9.00). România se află și ea pe această listă, cu o cotă imensă pentru a reuși să scrie istorie peste ocean. Tricolorii au o cotă la pariuri de 501.00 pentru a câștiga primul trofeu.
























