Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, la data de 29.05.2025 a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.05.2025, până la data de 28.06.2025 inclusiv, a inculpaţilor Claudiu Sandu Prodea, Muselim Toi, Constantin Alin Moldoveanu şi Marcela Otilia Maria Bogdan, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii proxenetism.
În concret, în cauză s-a reţinut că în perioada ianuarie – mai 2025 inculpaţii P.C.S., T.M. și M.C.A. au înlesnit practicarea prostituției de către soțiile, respectiv partenerele acestora, și au beneficiat de sume de bani câștigate în această modalitate de către cele trei femei.
Totodată s-a reținut că în aceeași perioadă inculpata B.I.M.O. a înlesnit practicarea prostituției de către șapte persoane de sex feminin, prin punerea la dispoziția acestora a unor apartamente situate pe raza municipiului Călărași, pe care le închiria în regim hotelier, în scopul practicării prostituției, obţinând astfel venituri.
Cu privire la inculpatul P.C.S. cercetările au relevat că acesta a comis faptele reținute în sarcină în stare de recidivă postcondamnatorie, după ce a fost condamnat definitiv pentru comiterea unei alte infracțiuni.
Cercetările sunt efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
La data de 29.05.2025 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de începând cu data de 29.05.2025, până la data de 28.06.2025 inclusiv, faţă de inculpaţii P.C.S., T.M., M.C.A. şi B.I.M.O..
L.B.



























