
Elevii din două școli din Cernavodă participă, în această perioadă, la o serie de ateliere care îi
ajută să-și recunoască, exprime și gestioneze emoțiile. Activitățile fac parte dintr-un proiect amplu dedicat sănătății emoționale și sociale în mediul școlar. În prezent, în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 2 Cernavodă și Școlii Gimnaziale – structură a Liceului Teoretic „Anghel Saligny” din Cernavodă, se desfășoară ateliere de dezvoltare a abilităților emoționale destinat elevilor claselor a VI-a, a VII-a și a VIII-a. Obiectivul este de a sprijini elevii în explorarea propriei lumi interioare, îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți și dezvoltarea unui comportament echilibrat și asertiv.
Elevii participă la șase activități de consiliere psihologică de grup, desfășurate sub forma unor ateliere nonformale, într-un mediu prietenos și sigur. Acestea sunt construite pe teme esențiale pentru dezvoltarea emoțională:
- Cum recunoaștem emoțiile – Identificarea și exprimarea emoțiilor.
- Cum ne liniștim mintea și corpul – Tehnici de respirație, relaxare și mindfulness.
- Cum gestionăm furia – Strategii sănătoase de reglare emoțională.
- Asertivitatea – Exprimarea nevoilor personale fără agresivitate.
- Empatia – Înțelegerea emoțiilor celorlalți.
Pentru a înțelege mai bine impactul acestor ateliere, iată câteva dintre reacțiile elevilor participanți:
„Am învățat cum să comunic în așa fel încât să îmi fie bine și mie, și celor cu care vorbesc.”
„Mi-a plăcut gestionarea emoțiilor pentru că acum știu cum să mă controlez mai bine.”
„A fost foarte interactiv și m-am simțit bine.”
„Furia – pentru că am înțeles cum pot face să mă calmez.”
„Asertivitatea mă caracterizează, m-a ajutat într-o situație grea.”
„Tehnicile de respirație m-au ajutat să mă liniștesc.”
În completarea activităților de grup, a fost creat și un caiet special de activități, gândit să îi ajute pe elevi să reflecteze asupra propriilor emoții și să învețe cum să le gestioneze într-un mod sănătos.
Caietul conține exerciții ilustrative și sugestii practice și va fi disponibil pentru descărcare gratuită începând cu 1 iulie a.c., pe site-ul organizației: www.asptmrconstanta.ro. Scopul acestor intervenții este de a contribui la formarea unor tineri echilibrați, conștienți de sine și conectați la cei din jur. Dezvoltarea abilităților emoționale sprijină nu doar starea de bine individuală, ci și construirea unor comunități școlare mai coezive, mai incluzive și mai reziliente.
Proiectul „Școala, un spațiu pentru sănătatea emoțională și socială a elevilor” este derulat de
Asociația pentru sprijinirea pacienților cu tuberculoză multidrog rezistentă – Filiala Constanța, în parteneriat cu Asociația Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de
Risc, și este finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și
implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Proiectul abordează în mod direct problematica sănătății socio-emoționale a adolescenților din Cernavodă, un oraș unde provocările socio-economice contribuie la vulnerabilitatea comunității. Elevii și cadrele didactice din cele două unități de învățământ beneficiază astfel de un cadru sigur pentru exprimare, reflecție și creștere personală.
Despre ONG
Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR) Filiala
Constanța a fost fondată în anul 2020 ca organizație non-guvernamentală, non-profit. ASPTMR
Constanța susține îngrijirea medico-psiho-socială a persoanelor afectate de tuberculoză și
acționează pentru eradicarea tuberculozei. Principalele activități sunt: consiliere psiho-socială
pentru pacienți și familiile acestora, activități de peer-support pentru pacienții aflați în
tratament, activități de informare-educare pentru pacienți și familiile lor, activități de
informare-educare a populației generale și a stakeholderilor în problematica tuberculozei,
advocacy și apărarea drepturilor pacienților.
Mai multe detalii sunt disponibile la www.asptmrconstanta.ro.
Asociația Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc derulează
din 2015 proiecte de susținere a copiilor, adolescenților și adulților în situații de risc. Misiunea
asociației este prevenirea și reducerea comportamentelor de risc, asigurarea condițiilor
necesare pentru dezvoltarea competențelor și abilităților de viață ale beneficiarilor și oferirea de
cursuri de formare profesională în vederea îmbunătățirii calității vieții acestora. Printre serviciile
oferite în cadrul asociației se regăsesc: consilierea psihologică, evaluarea psihologică,
psihoterapie individuală și de grup, consiliere și orientare în carieră, derularea de activități de
educație nonformală, formare profesională.
Mai multe detalii sunt disponibile la www.psihokit.ro
Despre programul În Stare de Bine
În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România.
Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbaneâ prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte.
Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 149 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland.
Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială.
Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.
Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.
Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare.
Mai multe detalii sunt disponibile la www.fdsc.ro.

L.M.



























