La începutul anului trecut, Consiliul Județean Constanța a lansat licitația pentru achiziționarea a 25 de microbuze electrice, în cadrul proiectului „Dotarea cu microbuze electrice pentru elevi ai unităților de învățământ preuniversitar care funcționează în localitățile eligibile de pe raza Județului Constanța“. Obiectivul investiției este îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, facilitând, astfel, accesul copiilor și tinerilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător, în același timp.
În aprilie 2025 a fost livrat primul microbuz electric, iar în luna mai au ajuns și celelalte. În total sunt 30 de mijloace de transport, cu o valoare de peste 24 de milioane de lei, fără TVA.
Însă, acestea nu au ajuns la unitățile administrative-teritoriale, deoarece documentațiile nu sunt încă la zi. Potrivit reprezentanților CJC, se așteaptă toată hotărârile de la Primării și documentele de la Registrul Auto Român, pentru a se putea efectua predarea microbuzelor.
Într-o primă etapă vor beneficia de microbuze următoarele 25 de localități eligibile de pe raza județului Constanța: Deleni, Crucea, Adamclisi, Ostrov, Albești, Pantelimon, Lipnița, Comana, Băneasa, Horia, Ciobanu, Mihai Viteazu, Gârliciu, Castelu, Săcele, Seimeni, Ion Corvin, Poarta Albă, Cobadin, Cogealac, Chirnogeni, Cuza Vodă, Mircea Vodă, Ciocîrlia și Limanu. În cel mai scurt timp, vor fi incluse alte cinci localități, respectiv: Saligny, Saraiu, Grădina, Hârșova și Bărăganu.
Această inițiativă face parte dintr-un proiect amplu de modernizare a infrastructurii de transport public și de reducere a amprentei de carbon, contribuind, totodată, la îmbunătățirea accesului la educație pentru elevii din comunitățile izolate.
Mihaela GIUGLEA




























