Tribunalul Constanța a respins apelurile declarate în procesul civil prin care fostul șef al Poliției Eforie, Gabriel Coteanu, l-a chemat în judecată pe șeful CJPC Constanța, Horia Constantinescu, pentru unele cuvinte jignitoare publicate în urmă cu circa cinci ani pe Facebook.
În 2020, șeful Protecției Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, a fost oprit în trafic, la Eforie, moment în care au fost constatate unele abateri. La acel moment, așa cum reiese și dintr-un video surprins de camerele din dotarea polițiștilor și dat publicități în urmă cu circa doi ani, Constantinescu a luat telefonul și l-a sunat pe șeful Inspectoratului de Poliție Județean.
Ca și răspuns la video, Horia Constantinescu a făcut o postare pe Facebook, în care a adus vorba și despre fostul șef al Poliției Eforie. Iar acesta din urmă l-a acționat în instanță.
Ulterior, Constantinescu a făcut o postare pe Facebook, în care a explicat mai multe aspecte, cu direcție spre sfera: „nu am făcut ca ei și mi-au copt-o“.
În postarea respectivă apare și: „Fac precizarea că în dimineața acelei zile desfășurasem o acțiune de control în Eforie Nord, în zona de plajă și de faleză. Am oprit atunci foarte mulți vânzători ambulanți, cărora le-am aruncat produsele. O perioadă de timp mai târziu, șeful Poliției Orașului Eforie a fost reținut pentru că ar fi luat șpagă de la aceștia. În acea zi, polițistul în cauză a venit la mine să mă roage să închid ochii cu privire la un bar de pe plajă pe care îl administra, din câte țin minte, fiica sa sau concubinul acesteia. L-am refuzat categoric, iar acesta și-a manifestat supărarea. Discuția am purtat-o pe faleză, lângă mașina pe care o conduceam atunci, un Jeep Wrangler verde ușor de recunoscut, ce fusese lovit în cadrul acelei acțiuni și avea suportul numărului de pe față spart. Coincidență sau nu, polițistul ce m-a oprit atunci și cel care a dat în spațiul public filmarea m-a oprit pentru lipsa numărului de pe față“.
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Constanța, pe 2.08.2023, obiectul fiind „acțiune în răspundere delictuală pretenții“.
Gabriel Coteanu a cerut instanței să-l oblige pe șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor să-i plătească 50.000 de lei, cu titlu de daune morale, dar și publicarea hotărârii judecătorești în trei cotidiene de tiraj național, însoțită de scuze pentru denigrare și jignire.
După doi ani de proces, instanța de fond a admis acțiunea, dar parțial: „Admite în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul XXX în contradictoriu cu pârâtul XXX. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale. Obligă pârâtul să publice într-un ziar de tiraj național, pe cheltuiala sa, dispozitivul hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză, care să conțină numele și prenumele părților (…) în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Respinge în rest cererea de chemare în judecată. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 625 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, aferente părții admise. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare“, potrivit minutei.
Mai departe, așa cum era de așteptat, ambele părți au declarat apel împotriva sentinței civile din ianuarie.
Dosarul s-a mutat, astfel, de la Judecătorie la Tribunal, unde ambele apeluri au fost judecate, iar la final, în data de 17 iunie, completul le-a respins ca nefondate, menținând sentința Judecătoriei Constanța:
„Respinge apelurile, ca nefondate. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanța, sub sancțiunea nulității. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 17.06.2025“.
Așa cum se poate observa, nici de această dată nu vorbim de o soluție definitivă, iar atât Gabriel Coteanu, cât și Horia Constantinescu au posibilitatea să declare recurs.
Rămâne de văzut cine va face prima mișcare în acest sens și care va fi verdictul final în acest scandal.
Daniel ALBU



























