Meteorologii au emis o atenționare Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic ridicat, valabil joi, în jumătate de ţară. Temperaturile pot ajunge până la 36 de grade Celsius.
Potrivit ANM, joi, în intervalul orar 12 – 21, în Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei, precum şi în Dobrogea continentală, vor fi înregistrate temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, astfel că maximele se vor situa între 32 şi 36 de grade.

În Oltenia şi Muntenia disconfortul termic va fi ridicat, local va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, mai precizează ANM.
Pe litoral vremea este frumoasă, iar maximele vor ajunge până la 32 de grade.
Daniel ALBU



























