Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis luni, 23 iunie, cu o majoritate de 9 la 1, numirea judecătoarei Lia Savonea în funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit legii, numirea în funcția de președinte al ÎCCJ este făcută de Secția pentru judecători a CSM, în urma unei proceduri de selecție.
Absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti – promoţia 1996, şi-a început activitatea la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în acelaşi an, unde a exercitat şi activităţi manageriale, în calitate de preşedinte al acestei instanţe, din anul 2001 până în anul 2003, când a promovat la Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, secţie, pe care, de asemenea, a condus-o.
Din anul 2009, a ocupat funcţia de vicepreşedinte al instanţei, în perioada 2010-2011, preşedinte cu delegaţie, al Curţii de Apel Bucureşti, iar, începând cu anul 2012, a ocupat funcţia de preşedinte, potrivit știripesurse.ro.
L.B.



























