Un super-eveniment are loc, în data de 2 iulie, la Suceava: Gala Colosseum Tournament 46. Gala de kickboxing ajunsă la ediția cu numărul 46 este un eveniment sportiv internațional care se desfășoară cu sprijinul Consiliul Județean Suceava, Muzeul Național al Bucovinei și Primăria Suceava.
Vor fi prezenți, ca invitați de onoare în cadrul galei, legendarul Ernesto Hoost, primul campion K1, și Samuel Kwok, maestru renumit în artele marțiale Wing Chun Kung Fu. Evenimentul are programate 12 lupte, doi dintre luptătorii care vor intra în ring fiind constănțenii Ștefan Orza și David Iordache, pregătiți de Daniel Asaftei – Sharks Gym Constanța.
Gala va începe de la ora 19.00, iar pe lângă spectacolele pe care le vor face toți luptătorii înscriși în competiție, sunt programate și momente artistice susținute de Filarmonica din Ploiești, urmat de un concert al cântăreței Alessia.
Focus Press a discutat, zilele trecute, cu Daniel Asaftei, care a vorbit atât despre Gala Colosseum Tournament 46 la care participă Ștefan Orza și David Iordache, cât și despre gala la care va participa Mădălin Pîrvulescu. Totdată, Asaftei a împărtășit, în cadrul unui scurt interviu, și filosofia Sharks Gym Constanța – muncă, disciplină… școala pe primul loc – asta în cazul celor mai tineri cursanți ai sălii pe care o conduce.
„Sporturile de contact implică foarte multă muncă, disciplină, seriozitate. Nu violență. (…) Pentru sportivii de la Sharks Gym urmează două competiții importante: Colosseum Tournament 46, iar la o săptămână distanță de acest eveniment, Mădălin Pîrvulescu o să lupte, de această dată, pe regulament de MMA într-o gală din Franța, împotriva unui sportiv din Brazilia. O să avem, așadar, două gale foarte importante. (…) Miza este, ca de obicei, să obținem victoria, că din acest motiv muncim și ne antrenăm atât de mult, iar pentru Mădălin Pîrvulescu, care este, din punctul meu de vedere, cel mai bun sportiv de MMA din Dobrogea, miza este destul de mare, pentru că întâlnește un sportiv cu mult mai multă experiență și sper să fim și noi la fel de bine pregătiți (…)”, a afirmat Daniel Asaftei.
„Lupt cu un sportiv din Georgia sau grec cu cetățenie Georgia – s-a schimbat adversarul, iar miza este foarte importantă, ca de fiecare dată, pentru că este un meci de profesioniști, și vrem să câștigăm. (…) Vreau să îl fac KO pe adversarul meu, din runda a doua. Asta este dorința mea și, în general, ce mi-am dorit mi s-a îndeplinit. Sper să fie și cu noroc”, a declarat, la rândul său, Ștefan Orza. Inițial, acesta știa că se întâlni în cadrul galei de la Suceava cu Alexandru Curcudel, din Bacău, însă între timp asistăm la o modificare în program, din motive obiective.
Una peste alta, le urăm constănțenilor de la Sharks Gym succes în competițiile care urmează! / UPDATE: Competiția de la Suceava a fost reprogramată pentru data de 2 iulie, începând cu ora 19.00.
VIDEO integral, cu Daniel Asaftei și Ștefan Orza:
Alexandra CUCU
Vezi și:


























