Municipiul Constanța continuă modernizarea zonei centrale conform proiectului ,,Acces și mobilitate pietonală”, cu scopul de a crește confortul și accesibilitatea pietonală în una dintre cele mai circulate zone ale orașului. Stadiul de execuție al lucrărilor a ajuns la 90%, conform reprezentanților Primăriei Constanța, iar termenul estimat pentru finalizarea proiectului se menține iulie 2026. Între timp, zona pare să își recapete farmecul și să redevină atractivă pentru constănțeni și turiștii prezenți pe litoral.
Proiectul de reabilitare a străzii Ștefan cel Mare din Constanța a fost marcat de numeroase provocări administrative, ceea ce a condus la modificarea termenului de finalizare a lucrărilor și nu odată, ci de mai multe ori.
În prezent, lucrările sunt realizate în proporție de 90%. Principalele întârzieri au fost cauzate de rezilierea contractului de execuție lucrări cu Meva Concept, firma care l-a câștigat în 2021. Proiectul a fost, inițial, finanțat prin intermediul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 și ar fi trebuit finalizat până pe 31 decembrie 2023. Nefiind gata în timpul impus, acesta a fost fazat, iar noua sursă de finanțare este Programul Regional Sud – Est 2021 – 2027.
Ce lucrări au rămas de executat?
Într-un răspuns pentru Focus Press, reprezentanții Primăriei Constanța au transmis că lucrările rămase de executat sunt în conformitate cu proiectul tehnic, care se află în derulare, respectiv punerea în funcțiune a următoarelor dotări, echipamente: fântâni, bănci smart, panouri informative și stații de autobuz.
Între timp a fost redeschis și pasajul pietonal, dar acesta va recepționat la finalizarea proiectului. Au fost montate și camere de supraveghere, iar în continuare se va lucra la montarea lifturilor pentru persoanele cu dizabilități.
Licitația pentru întreținerea dotărilor urbane a fost anulată
Primăria Municipiului Constanța a lansat, la începutul lunii octombrie 2024, o procedură de licitație publică pentru atribuirea unui acord-cadru ce avea ca scop lucrările de întreținere și menținere a dotărilor urbane, a spațiilor verzi și a iluminatului public de pe strada Ștefan cel Mare. Toate ofertele, cererile de participare sau proiectele au fost retrase sau au fost considerate inadmisibile. Valoarea contractului fusese estimată la 28.004.967 de lei, fără TVA.
Procedura viza tronsonul dintre Restaurantul Zorile și strada Atelierelor, împărțită în șapte bucăți, după cum urmează:
- Tronson 1: strada Atelierelor – strada I.Ghe. Duca,
- Tronson 2: strada I. Ghe. Duca – strada Ștefan Mihăileanu,
- Tronson 3: strada Ștefan Mihăileanu – strada Ștefan cel Mare,
- Tronson 4: strada Mihai Viteazu – strada Răscoalei din 1907,
- Tronson 5: strada Răscoalei din 1907 – Bulevardul Tomis,
- Tronson 6: Bulevardul Tomis – strada Mircea cel Bătrân,
- Tronson 7: strada Mircea cel Bătrân – Restaurant Zorile (către faleză).
Acordul prevede execuția lucrărilor și în pasajul pietonal de sub strada Mihai Viteazu.
După anulare, procedura nu a mai fost reluată, ne-au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.
Până la demararea unei noi proceduri, societatea ,,Polaris M Holding SRL efectuează operațiuni de măturat manual, spălat și întreținere (preluare deșeuri din coșulețele stradale) conform prevederilor Capitolului VII, art. 13, alineat 6 din Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a municipiului Constanța prin concesiune nr.79717/09.05.2008, încheiat cu Primăria Municipiului Constanța pe o durată de 25 de ani”, a mai transmis Municipalitatea.
Mooz Service a încasat banii de la Primăria Constanța
Societatea Mooz Services, controlată de Viorel Farcaș, a preluat lucrările lăsate baltă de o altă societate care avea contract cu municipalitatea în vederea derulării proiectului: ”Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța“.
Mooz Services a intentat un proces împotriva Primăriei Constanța pentru neplata unor sume aferente lucrărilor realizate în centrul orașului. Societatea solicita în instanța aproximativ 1,29 de milioane de euro, sumă ce reprezenta diferențele de preț și dobânzi penalizatoare.
Referitor la acest aspecte, toate plățile către subcontractantul Mooz Services SRL au fost realizate la zi, conform datelor oficiale comunicate de Primăria Constanța.
Andreea CONDURACHE
Citește și:
VIDEO. Strada Ștefan cel Mare prinde viață din nou! Cât de încântați sunt locuitorii?



























