Robert Ionuț Fălimaș a fost trimis în judecată pentru furturi din autoturisme în formă continuată, fiind condamnat de Judecătoria Constanța la 3 ani de închisoare în regim de detenție. Decizia nu a fost definitivă, iar apelul se va judeca la Curtea de Apel Constanța, pe 16.10.2025. Acesta a fost prins în flagrant și s-a dovedit a fi foarte deschis în a colabora cu oamenii legii, pe care chiar i-a condus acasă la el pentru a le preda bunurile sustrase de-a lungul vremii. Doar că este cunoscut cu antecedente penale, iar pedeapsa a devenit cu executare.
În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că în noaptea de 27 spre 28.12.2024, în jurul orei 3.50, inculpatul Robert Ionuț Fălimaș a sustras dintr-un autoturism marca BMW un portofel cu documente. Acesta era lăsat neasigurat și se afla parcat în fața unui bloc situat în orașul Năvodari.
Tot în noaptea de 27 spre 28.12.2024, în jurul orei 5.35, a sustras suma de 500 de lei și un colet cu obiecte din porțelan dintr-un autoturism parcat tot în Năvodari.
În noaptea de 17 spre 18.01.2025, a sustras un portofel și mai multe bunuri personale din două autoturisme, parcate tot în Năvodari.
În aceeași noapte, dintr-o mașină marca Volkswagen Jetta a furat suma de 170 de lei și o pereche de adidași. Autovehiculul era parcat în fața aceluiași imobil din orașul Năvodari.
În noaptea de 19 spre 20.01.2025, a încercat pătrunderea în autoturismul marca Volkswagen Golf, în timp ce acesta se afla parcat în orașul Năvodari, pe strada M13.
În noaptea de 6 spre 7.01.2025, a sustras mai multe bunuri personale dintr-un autoturism marca Hyundai I20, parcat în Năvodari.
În data de 18.01.2025, la ora 4.17, a pătruns în același autoturism Hyundai, însă fără a fura ceva.
În continuare, în intervalul 2.01.2025, ora 22.00 – 03.01.2025, ora 8.30, a sustras un telefon mobil, fără cartelă SIM, dintr-o mașină marca Volkswagen, parcat în Năvodari pe strada D24.
În noaptea de 5 spre 6.01.2025, a sustras mai multe bunuri personale dintr-un autoturism marca BMW. Mașina era lăsată neasigurată și parcată pe o stradă din Năvodari.
De asemenea, în noaptea de 17 spre 18.01.2025, a pătruns într-un autoturism, de unde a sustras o boxă portabilă JBL Extreme 3 și un ceas de mână Smart Watch.
Cum a fost prins: sinceritate maximă
În data de 20.01.2025, în jurul orei 3.00, lucrătorii Poliției Orașului Năvodari, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada M13, au observat o persoană îmbrăcată în haine negre, care s-a apropiat de un vehicul și încerca să deschidă portiera de pe partea dreapta față, iar la vederea mașinii în care se aflau, a fugit în parcarea de vizavi și s-a ascuns după un autoturism.
În continuare, a fost identificată persoana în cauză, aceasta precizând că nu are actul de identitate asupra sa și a relatat verbal că se numește Fălimaș. Fiind întrebat cu privire la faptul că încerca să deschidă portiera dreapta față a autoturismului marca VW, el a declarat că voia să verifice dacă respectiva mașină este deschisă pentru a pătrunde în ea și a sustrage bani sau bunuri de valoare, întrucât nu are niciun venit și are nevoie de bani, dar văzând farurile de la autovehiculul condus de către organele de Poliție, s-a speriat și s-a ascuns după o mașină, sperând că nu va fi văzut.
Având în vedere că, în ultima perioadă, în zona în care acesta a fost identificat, au fost multiple sesizări cu privire la faptul că o persoană necunoscută a sustras bunuri din autoturisme și verifică portierele mașinilor dacă sunt descuiate, inculpatul a fost condus la sediul Poliției Orașului Năvodari, unde a fost verificat în bazele de date, stabilindu-se că figurează cu mențiuni operative, întrucât în data de 24.11.2024 s-a dispus de Judecătoria Constanța înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27.11.2024.
Inculpatul a declarat verbal faptul că locuiește fără forme legale în Năvodari, într-o garsonieră pe care a închiriat-o de circa opt luni. El a declarat că, într-adevăr, începând cu luna decembrie, a pătruns în mai multe autoturisme de pe raza orașului Năvodari.
În continuare, acesta a invitat lucrătorii de Poliţie la locuința unde stă fără forme legale, pentru a le preda de bună voie toate bunurile pe care le-a sustras, fapt pentru care s-au deplasat în Năvodari.
Liliana BELCIUG




























