Co-fondatorul Cramei Rasova, Zoe Ghiuri, prin firma Sunrise Tours SRL, dorește să aducă modificări blocurilor cu unsprezece etaje pe care le construiește pe Bulevardul Mamaia. În acest sens, a solicitat și obținut certificatul de urbanism necesar.
Certificatul de urbanism nr. 1.599 poate fi utilizat pentru „Modificare proiect autorizat cu Autorizația de construire nr. 167/16.02.2023, pentru «Construire ansamblu locuințe colective S+P+11+11D, cu comerț de proximitate la parter», prin modificări interioare, modificări fațade, adăugare accesuri, investiție realizată etapizat (Faza 1 și Faza 2)“. Valabilitatea documentului este de doi ani.
Amplasamentul este situat pe Bulevardul Mamaia nr. 296 – 296A din municipiul Constanța. Iar beneficiarul este societatea Sunrise Tours.
Autorizația de construire nr. 167 a fost eliberată pe 16 februarie 2023 și permite firmei să edifice un ansamblu de locuințe colective (patru blocuri) cu regim de înălțime S+P+11+11D, cu comerț de proximitate la parter, pe Bulevardul Mamaia nr. 296 – 296A.
Amintim că prin Certificatul de urbanism nr. 608 din data de 8 aprilie 2022, Sunrise Tours SRL, prin Dumitru Ghiuri, dorea organizarea de șantier pentru construirea ansamblului de locuințe colective de pe Bulevardul Mamaia. Iar în februarie 2022, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţa publicul interesat asupra deciziei de emitere a acordului de mediu pentru proiectul firmei Sunrise Tours SRL.
Date din proiect
Pe terenul menționat mai sus se propune realizarea a patru blocuri cu un subsol comun pe două niveluri și spații pietonale la nivelul parterului: un parc plantat în sol adânc, cu arbori înalți, și un loc de joacă.
Funcțiile propuse sunt următoarele:
- La subsol 1 și subsol 2: parcare autoturisme, patru noduri de circulație verticală, adăpost de protecție civilă, spații tehnice
- La parter: parcaje auto deschise, patru holuri de acces în blocuri, patru noduri de circulație verticală, spații tehnice, comerț de proximitate
- La etajele I – X: apartamente cu suprafețe mai mici de 100 mp, patru noduri de circulație verticală
- La etajele XI – XID: apartamente de tip duplex, sub 100 mp, cu acces doar la nivelul etajului XI, patru noduri de circulație verticală.
La nivelul solului, terenul are accesuri pietonal și carosabil din strada Unirii.
Imobilul va avea 328 de apartamente de sub 100 mp, cu una, două și trei camere, și șase spații comerciale, iar valoarea investiției este de 79.123.750 de lei.
Acte eliberate de Municipalitate
În luna noiembrie 2022, societatea a obținut o autorizație, dar de desființare a unor construcții, pentru dezmembrarea mai multor imobile de pe terenul de pe Bulevardul Mamaia: Autorizația de desființare nr. 73, pentru „Desființare corpuri de clădire C1 – cabină poartă (S=41mp), C2 – spălătorie auto (S=233mp), C3 – magazie (S=109mp), C4 – magazie (S=28mp), C5 – magazie (S=146mp), C6 – WC (S=10mp), C7 – magazie (S=49mp), C8 – Magazie (S=17mp), C9 – punct termic (S=32mp), C10 – fierărie (S=65mp), C11 – ateliere (S=136mp), C12 – atelier mecanic (S=252mp), C13 – ateliere (S=51mp), C14 – atelier mecanic și garaj (S=455mp), C15 – magazie(S=11mp), C16 – birouri P+1Etaj (S=85mp) și desființare împrejmuiri și porți acces pe terenul cu nr. cadastral 248507 și organizare de șantier“.
După elaborarea Planului Urbanistic Zonal necesar pentru construirea blocului cu patru scări, în luna martie 2021, Municipalitatea a emis Certificatul de urbanism nr. 943, privind „Construire ansamblu locuințe colective în regim de înălțime de S+P+11Etaje, cu comerț de proximitate la parter“.
Sunrise Tours SRL a fost înființată în data de 7 noiembrie 2001, având sediul pe strada Interioară nr. 3 din municipiul Constanța. Unic administrator și asociat este Zoe Ghiuri. Cifra de afaceri raportată pentru anul 2024 a fost de 2.779.850 de lei, profitul de 18.242 de lei și datoriile de 17.017.583 de lei, cu cinci angajați.
Loredana MIHAI
Citește și:
Zoe Ghiuri, tot mai aproape de construirea mai multor blocuri cu unsprezece etaje, în Faleză Nord



























