Mai multe țări europene „îşi vor confirma intenţia de a recunoaşte Palestina ca stat” într-o conferinţă ONU coprezidată de Franţa şi Arabia Saudită, luni şi marţi, la New York, a anunţat ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot. Președintele Emmanuel Macron a declarat recent că Franţa va recunoaște oficial statul palestinian, stârnind reacții pe tot globul.
„Pentru prima dată, ţările arabe vor condamna (mişcarea islamistă palestiniană) Hamas şi vor cere dezarmarea acesteia, consacrând izolarea definitivă a acesteia” în cursul acestei Conferinţe ONU coprezidată de Franţa şi Arabia saudită”, a declarat Jean-Noel Barrot într-un interviu acordat Tribune Dimanche.
Şeful diplomaţiei franceze nu a dat numele ţărilor care intenţionează să adere la grupul statelor europene care au recunoscut Palestina. Spania, Irlanda, Polonia şi Suedia sunt ultimele ţări europene care au recunoscut Palestina, scrie digi24.ro
Franţa urmează să devină primul stat membru G7 care recunoaşte Palestina, la Adunarea Generală (AG) a ONU, în septembrie, la New York.
Premierul britanic Keir Starmer a reiterat vineri că o recunoaştere a Palestinei de către Londra „este necesar să facă parte dintr-un plan mai global”, iar Germania a anunţat că nu ia în calcul o recunoaştere a Palestinei „pe termen scurt”.
L.M.



























