Iuliana Bara, fondatoarea Cermed Medical, a fost invitata WAVE RADIO pentru o discuție în legătură cu sănătatea, cu importanța prevenției, a controalelor periodice, dar și pentru a vorbi despre noutățile din cadrul clinicii.
“E mai simplu când mergem la medic, pentru consultații, în scop de prevenție, decât să ajungem în situația să ne doară, să se agraveze ceva”, a transmis, în cadrul discuției de la WAVE RADIO, Iuliana Bara.
În legătură cu noutățile de la Cermed Medical, două informații au atras atenția în mod special: aparatul care tratează incontinența urinară – despre care puteți afla urmărind materialul VIDEO atașat, dar și adresându-vă clinii – și senzorul de monitorizare a glicemiei!
“Avem 31 de specialități, din care 15 sunt gratuite, conform contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate. În momentul acesta avem partea de spitalizare de zi, cu care ne mândrim și unde adresabilitatea este din ce în ce mai mare, unde avem specialități diverse. Putem face oamenilor, pe lângă consultații diverse, ecografii, putem face analize de laborator, putem – cum este în cazul diabetului – monta un senzor de monitorizare a glicemiei; avem posibilitatea săe le montăm senzorul gratuit, pentru 15 zile, în baza biletului de trimitere de la medicul de familie. Senzorul arată persoanelor cu diabet alimentele care le influențează glicemia – află ce le face rău și ce le face bine, află că după ce mănâncă, de exemplu, cartofi prăjiți, le crește glicemia ș.a.m.d. Glicemia, cu acest senzor, se monitorizează permanent, pe telefon, prin intermediul unei aplicații. Pacienții pot astfel, pe parcursul celor 15 zile, să își educe stilul alimentar așa încât să evite alimentele care le fac rău și care le cresc glicemia”, a declarat Iuliana Bara.
Alexandra CUCU
WAVE RADIO poate fi ascultat aici: https://onlineradiobox.com/ro/wave/?cs=ro.wave&played=1


























