Unul dintre membrii grupului infracțional din Portul Constanța, implicat în fapte de corupție, este menținut în arest la domiciliu, cel puțin momentan. Judecătorii au decis păstrarea acestei măsuri, miercuri, 13 august.
Este vorba despre Dorel-Emanuel Petcu, fost lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, trimis în judecată. El este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, în formă continuată (30 de acte materiale), constituirea unui grup infracțional organizat și sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri.
În momentul trimiterii în judecată, Petcu se afla în arest preventiv, după care această măsură a fost înlocuită ulterior cu arestul la domiciliu.
În cursul zilei de miercuri, 13 august, judecătorii au constatat legalitatea și temeinicia acestei măsuri, pe care au menținut-o până în data de 11 septembrie, cu posibilitatea de prelungire sau înlocuire a acesteia. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore.
Un dosar „cu greutate“
Potrivit procurorilor, în cursul anului 2024, la nivelul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, s-a constituit un grup infracțional organizat format din inculpații Sunai Cadîr, Marius Oprea, Dorel-Emanuel Petcu, având ca scop încasarea de sume de bani cu titlu de mită de la importatori de mărfuri prin Portul Constanța Sud – Agigea, prin intermediul unor comisionari vamali, în schimbul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în sensul urgentării formalităților de vămuire a mărfurilor.
Ulterior, la acest grup au mai aderat și alte persoane, care au fost trimise în judecată.
Sumele pretinse și remise cu titlu de mită ar fi variat în funcție de mărfuri și de naționalitatea importatorilor, acestea fiind cuprinse între 100 și 700 de dolari / container.
Sunai Cadîr, șeful Biroului Vamal, l-ar fi desemnat pe inspectorul vamal Marius Oprea să colecteze mita de la importatori, iar pe Dorel-Emanuel Petcu să preia banii respectivi și să îi transporte în zone de siguranță.
Astfel, în perioada 13 iunie 2024 – 12 septembrie 2024, inspectorul vamal Marius Oprea, la instigarea șefului biroului vamal Sunai Cadîr, ar fi primit, în mod repetat, direct și indirect, în incinta Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, situat în Portul Constanța, de la importatori, prin comisionari vamali, suma totală de 58.950 de dolari, 2.300 de euro și 22.600 de lei, pentru a urgenta procesarea declarațiilor vamale depuse pentru importurile realizate de mai multe societăți comerciale.
Pentru a-i „motiva“ să realizeze într-un timp cât mai scurt formalitățile vamale, inspectorul vamal Marius Oprea îi „recompensa“ pe acei colegi care răspundeau solicitărilor sale punctuale, distribuindu-le o parte din sumele primite.
Astfel, în perioada menționată, inspectorii vamali, inculpații Mihai Stoica, Iener Mengazi, Bogdan-George Oprea, Eduard-Cristinel Gheorghe, Adrian Milea, Suat Cadîr, Aila Badea, Stelian Piștereanu, Florin Stan și Jean Hahloschi ar fi primit, fiecare, sume cuprinse între 800 și 4.800 de dolari.
În data de 12 septembrie 2024, inculpatul Marius Oprea a fost surprins în flagrant de către procurori, după ce a primit de la inculpatul C.M., comisionar vamal al unei societăți comerciale, sumele de 5.000 de dolari și 8.100 de lei.
La scurt timp după constatarea infracțiunii flagrante, Dorel-Emanuel Petcu ar fi luat discret, de pe biroul din fața sa, un înscris olograf cu dimensiunile de 5 cm x 10 cm, ce se afla lângă sumele de bani date cu titlu de mită și care făcea referire la ce reprezintă sumele respective, înscris pe care l-ar fi distrus prin înghițire, cu scopul de a împiedica aflarea adevărului în cauza penală.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii în vederea confiscării speciale.
Daniel ALBU



























