Până la această oră, Horia Constantinescu și instituția pe care o conduce, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, nu au furnizat date în legătură cu motivele închiderii Restaurantului Sofra.
Reamintim că șeful CJPC Constanța, Horia Constantinescu, s-a aflat marți, 26 august, în control la localul Sofra de la intrare în stațiunea Mamaia, fiind surprins în timp ce lipea pe ușa unității de alimentație publică un afiș privind măsura închiderii temporare. Acesta nu a dorit să furnizeze detalii în legătură cu această speță, motivul fiind acela că are interdicție de la centru (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) să furnizeze date din controale.
După plecarea lui Horia Constantinescu de la restaurantul menționat, angajații localului au început să care saci cu alimente, iar din discuțiile cu reporterii Focus Press a rezultat că este vorba despre produse care au fost găsite, la momentul controlului, fără etichete care să indice termene de valabilitate. „Dă-o naibii de treabă, ne-a stricat toată ziua. E rău, stă călare pe noi, zicea că ne închide 6 luni!”, au spus angajații contactați de Focus Press, referindu-se la Horia Constantinescu. „Ce-a găsit? A găsit o… p…ă! A intrat în bucătărie și cică pardoseala din linoleum e ruptă, franjuri și că e iar murdar și să facem curățenie generală. Ce, la voi acasă lingi de pe jos când gătești?!”. La mai multe insistențe, aceștia au precizat: „Nu am ce zice despre curățenie, facem ce putem, dar noi le-am zis de data trecută turcilor să mai investească pe aici”.
A.C.
Citește și:
VIDEO. Exclusiv. Horia Constantinescu a închis, din nou, Restaurantul SOFRA!



























