Revenirea din concediul de creștere a copilului este chiar și acum, în 2025, o problemă delicată pentru mămicile în cauză. Sunt destule cazuri în care, odată cu intrarea femeilor în concediu prenatal, angajatorii le găsesc înlocuitori, iar când este vorba de revenirea la serviciu, se lovesc, adesea, de refuzul acelorași angajatori. O mamă din Constanța a cerut ajutor pe Facebook persoanelor care s-au lovit de această problemă.
O constănțeancă cere păreri cu privire la situația ei, dorind să revină la serviciu după concediul de creștere a copilului, însă angajatorul nu dorește să o primească, spune ea, din motive personale. Mai mult decât atât, femeia susține că nu dorește să-și dea demisia deși, din câte se pare, asta i se sugerează de către angajatorul respectiv.
Pentru a obține răspunsuri în legătură cu această situație în care se află mămica, dar probabil și multe alte femei, am consultat un specialist, pe avocata Ghiulfer Aisun din Baroul Constanța.
Iată răspunsul specialistului:
„În România, femeia însărcinată sau mămica întoarsă la muncă după concediul de creștere a copilului este ocrotită de prevederile Codului Muncii, Ordonanței de Urgență nr. 96/2003, privind protecția maternității la locurile de muncă, precum și de prevederile Ordonanței de Urgență nr. 111/2010, privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.
Sintetizând prevederile legislative anterior enunțate, observăm că salariata are dreptul să revină pe același post pe care l-a ocupat anterior concediului. Dacă postul a fost desființat în mod real și efectiv (din motive economice sau organizatorice), angajatorul are obligația de a-i oferi un post similar, cu condiții echivalente și salariu corespunzător“, se arată în răspunsul oferit.
Mai mult decât atât, potrivit specialistului consultat, legislația în vigoare prevede obligații stricte pentru angajatori cu privire la salariate, în contextul de față.
„Angajatorul nu poate concedia salariata pe durata concediului de maternitate/creștere copil, precum și pentru o perioadă de 6 luni după revenirea la locul de muncă, cu excepția cazurilor de reorganizare judiciară, faliment sau desființare efectivă a postului.
Părintele care revine poate solicita program redus de lucru (jumătate de normă) până când copilul împlinește 2 ani (sau 3 ani în cazul copilului cu handicap).
Este interzisă discriminarea la locul de muncă pe criteriul maternității sau al revenirii din concediul de creștere copil.
Salariata trebuie să beneficieze de aceleași drepturi salariale și condiții ca și ceilalți angajați.
Mamele care alăptează au dreptul la două pauze de câte o oră fiecare în programul de lucru (sau reducerea programului cu două ore), fără diminuarea salariului.
Angajatorul este obligat să reintegreze salariata pe același post sau unul echivalent, să nu o concedieze timp de 6 luni după revenire, să îi respecte drepturile salariale și să îi permită program flexibil, dacă solicită. Beneficiile câștigate anterior concediului de creștere a copilului vor fi în vigoare și la revenirea în câmpul muncii.
În practică, ne lovim destul de des de spețe în care mămicilor li se impun noi posturi sau condiții de lucru sub cele avute anterior… Doamnele trebuie să își cunoască drepturile, să cunoască faptul că nerespectarea legislației de către angajator poate fi contravenție și le încurajez să facă demersuri pentru aplicarea legilor în vigoare. Pot face sesizări la Inspectoratul Teritorial de Muncă, la Consiliul Național de Combatere a Discriminării, de asemenea se pot adresa și instanțelor de judecată“, ne-a mai precizat avocata Ghiulfer Aisun din Baroul Constanța.
Daniel ALBU




























