Cu declaraţii controversate legate de vârsta de pensionare şi ameninţarea bugetarilor cu concedierea, tot mai mulţi români apelează la achiziţionarea de vechime în muncă.
Cu deficitul tot mai mare de la o lună la alta, în ciuda pachetelor succesive de austeritate, statul vinde orice, de la titluri de valoare, la vechime în muncă pentru cei care visează să se plimbe mai devreme cu nepoţii în parc şi să nu aştepte o eventuală decizie de concediere de la locul călduţ de muncă într-o insituţie de stat.
În lipsa unei perioade minime de cotizare, 15 ani, nicio persoană nu poate primi acest drept, indiferent de vârstă. Pentru cei care nu au acumulat suficienți ani, legislația din România prevede o soluție: contractul de asigurare socială facultativă. Prin intermediul acestuia, oricine poate contribui voluntar la sistemul public de pensii și își poate completa stagiul necesar pentru a beneficia de pensie.
„Contribuția lunară minimă se calculează prin aplicarea unui procent de 25% asupra salariului minim brut pe economie, stabilit pentru anul 2025 la 4.050 lei. Astfel, suma lunară minimă ce trebuie achitată este de 1.012,50 lei (4.050 x 25%), echivalentul a 12.150 lei (1.012,50 x 12) pentru un an de stagiu de cotizare
În general, obișnuiesc să cumpere vechime pentru pensie persoanele din diaspora, care nu au stagiu minim de cotizare de 15 ani și care doresc să se pensioneze în România.
Este important de știut că persoanele care doresc pot opta pentru plata unei contribuții mai mari decât cea minimă (de 25%), în funcție de propriile obiective privind cuantumul pensiei viitoare. (Acest aspect se stabilește de la început, prin contractul de asigurare încheiat cu Casa de Pensii)”, a spus directorul Casei de Pensii din București, potrivit RTV.
M.G.




























