Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor a desfăşurat, în cursul zilei de 9 octombrie a.c., o vizită în Constanţa cu scopul de a analiza şi accelera proiectele strategice de investiţii în domeniul naval şi portuar.
Programul vizitei a inclus mai multe şedinţe de lucru cu autorităţile din judeţul Constanţa şi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, respectiv întrevederi cu conducerea Portului Constanţa şi operatori portuari (DP World România), alături de reprezentanţi ai unor instituţii-cheie din domeniul naval, precum Autoritatea Navală Română, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A. şi Autoritatea competentă de reglementare a Operaţiunilor petroliere off-shore la Marea Neagră.
Vizita membrilor comisiei a fost motivată de contextul evoluţiilor recente înregistrate la nivel european şi naţional, precum lansarea Abordării strategice a Uniunii Europene pentru regiunea Mării Negre şi avansarea iniţiativei României pentru găzduirea hub-ului european de securitate maritimă la Constanţa. Marea Neagră este o zonă de importanţă geostrategică semnificativă, iar România beneficiază de o poziţie geografică privilegiată, având cel mai dezvoltat ecosistem de transport multi-modal din regiune.
Preşedintele comisiei, Lucian-Nicolae Bode, împreună cu membrii delegaţiei, au subliniat importanţa coordonării interinstituţionale şi a accelerării absorbţiei rapide a fondurilor europene pentru consolidarea acestei poziţii pe termen lung. Pe lângă analiza stadiului proiectelor de dezvoltare şi evidenţierea priorităţilor legislative, agenda discuţiilor a vizat şi o serie de teme conexe, precum instrumentul „Security Action for Europe (SAFE)” şi creşterea rezilienţei infrastructurii energetice de la Marea Neagră.
Digitalizarea activităţilor din Portul Constanţa a fost o temă de interes pentru membrii comisiei. Implementarea cât mai multor soluţii de digitalizare în procesele operaţionale şi administrative va avea beneficii majore pe componenta de debirocratizare, eficientizare şi creştere a veniturilor.
„Succesul Portului Constanţa ca viitor hub logistic, energetic şi de securitate la Marea Neagră va depinde de capacitatea administrativă a autorităţilor, de implicarea tuturor factorilor de decizie şi, nu în ultimul rând, de colaborarea autorităţilor cu mediul privat. Suntem convinşi că România are toate atuurile pentru a reuşi în acest demers” a declarat preşedintele Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, Lucian-Nicolae Bode.
,,Am insistat ca această deplasare a comisiei să aibă loc la Constanța, având în vedere rolul esențial pe care îl are acest județ în economia națională și în contextul geopolitic actual. Constanța nu este doar poarta României către Marea Neagră, ci și un nod logistic major pentru comerțul continental. Mulțumesc tuturor participanților și reprezentanților instituțiilor pentru implicare și colaborare, care au contribuit semnificativ la buna desfășurare a acestor ședințe de lucru”, a declarat deputatul Marian Crușoveanu.
În cadrul şedinţelor de lucru, membrii comisiei au analizat proiecte de investiţii cu o valoare totală de peste 3,5 miliarde de euro, aflate în diverse stadii de implementare, precum şi scenariile de implementare a acestora în perioada imediat următoare.
Cu această ocazie, membrii comisiei şi-au reafirmat rolul de monitorizare a implementării proiectelor strategice şi de sprijin legislativ pentru creşterea competitivităţii economice, consolidarea rezilienţei şi stimularea investiţiilor în Portul Constanţa.
A.C.