Curtea de Conturi a României a efectuat o misiune de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale Unității Administrativ-Teritoriale Orașul Murfatlar, întocmite pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2024. Situațiile controlate au inclus și informațiile financiare ale celor trei entități subordonate: Liceul Teoretic Murfatlar, Școala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu“ Murfatlar și Clubul Sportiv Orășenesc Murfatlar.
Auditul a cuprins bilanțul, contul de rezultat patrimonial, situația fluxurilor de trezorerie, a modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii, conturile de execuție bugetară și anexele ce fac parte integrantă din situațiile financiare, inclusiv Raportul privind situațiile financiare, care conține un rezumat al principalelor politici contabile și note explicative.
Ca urmare a auditului efectuat asupra situațiilor financiare raportate de către UAT Orașul Murfatlar pentru anul 2024, au fost constatate erori cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare, dar care nu sunt generalizate. Neregulile au fost împărțite în două categorii: observații care au influențat situațiile financiare și cele care nu au influențat opinia de audit.
Una dintre observațiile care a influențat situațiile financiare vizează neînregistrarea în evidența financiar-contabilă a valorii totale a amortizării aferente locuințelor ANL. Concret, UAT Orașul Murfatlar are în administrare nouă blocuri ANL, dar nu a calculat și înregistrat amortizarea totală aferentă acestora. Abaterea a fost remediată în timpul auditului.
O altă observație vizează neraportarea în situațiile financiare a creanțelor bugetului local din vânzările de locuințe ANL cu plata în rate, acestea fiind înregistrate la nivelul și momentul încasării, nerespectând, astfel, principiul contabilității de angajamente, respectiv de înregistrare a evenimentelor atunci când se produc și nu pe măsura încasării/plății. Astfel, nu a fost respectat principiul contabilității de angajamente, iar ca și consecință, auditorii menționează că bilanțul arată mai puține active financiare decât în realitate. Drept urmare, ca recomandare, UAT Orașul Murfatlar trebuie să analizeze vânzarea tuturor locuințelor ANL și să înregistreze în evidența contabilă debitele rezultate în vederea urmăririi și încasării lor. Termenul pentru implementare este 31 decembrie 2025.
Observația care nu a influențat opinia de audit se referă la nerespectarea prevederilor legale cu privire la obligația de a transmite trimestrial, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o notificare cu privire la achizițiile directe realizate fără utilizarea catalogului electronic. Din verificările efectuate s-a constatat că, în anul 2024, la nivelul UAT Orașul Murfatlar au fost efectuate mai multe achiziții directe (offline) de produse și servicii, fără utilizarea catalogului electronic SEAP, pentru care nu au fost transmise notificările trimestriale în SEAP, grupate pe necesitate, care să cuprindă cel puțin obiectul, cantitatea achiziționată, valoarea și codul CPV, fiind încălcat, astfel, principiul transparenței în utilizarea fondurilor publice. Abaterea a fost remediată în timpul auditului. Nu au fost necesare recomandări suplimentare.
Andreea CONDURACHE



























