Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2, la data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 7.30, au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În plus, se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și substanțelor din sânge. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
L.B.




























