Clubul Sportiv Năvodari a obținut rezultate remarcabile la Campionatul Național de Box pentru Juniori, care s-a încheiat sâmbătă, la Oradea.
Pugiliștii Eduard Șchiopu, Daniel Cioabă și Ciprian Manu au susținut meciuri spectaculoase și au urcat pe podium, fiind recompensați cu medalii datorită evoluțiilor lor excepționale:
Eduard Șchiopu – argint, categoria 66 kg
Daniel Cioabă – bronz, categoria 46 kg
Ciprian Manu – bronz, categoria 63 kg
Sportivii sunt antrenați de Marcel Jipeanu și Ferodin Ablalim, care au contribuit la pregătirea lor pentru competiții naționale și internaționale.
Performanța acestora reflectă valoarea boxului juniorilor din Năvodari și consolidează poziția clubului pe scena națională a sportului de performanță.
De asemenea, orașul Năvodari a găzduit, în perioada 28 septembrie – 4 octombrie, întrecerile Campionatului Național de Box pentru Cadeți – competiție organizată de Clubul Sportiv Năvodari și Asociația Județeană de Box Constanța, sub egida Federației Române de Box, în parteneriat cu Primăria Orașului Năvodari și Consiliul Local Năvodari.
A.V.


























