Arta și cultura au puterea de a transcende granițe, de a uni lumi și de a aduce laolaltă oameni din contexte diferite prin emoție, simbol și poveste. La Brașov, Muzeul „Casa Mureșenilor” și Academia Română au inaugurat recent o expoziție care celebrează tocmai această capacitate a artei de a construi punți între lumi: „Ștefan Baciu între poeți și pictori – Culorile libertății în America Latină”.
Evenimentul readuce în atenția publicului figura poetului, jurnalistului și diplomatului brașovean Ștefan Baciu (1918–1993), a cărui viață și creație au legat România de America Latină, prin poezie, artă vizuală și promovarea libertății de expresie.
Expoziția aduce în prim-plan lucrări ale unor artiști latino-americani de renume, precum Jean Charlot, Alfredo Zalce, Eliseu Visconti sau Carlos Mérida, și include o instalație poetică realizată de elevii Liceului de Arte „Hans Mattis-Teutsch” Brașov. Astfel, vizitatorii sunt invitați într-un parcurs cultural care navighează între trecut și prezent, între text și imagine, între Brașov și Rio de Janeiro, redescoperind conexiunile culturale dintre aceste două lumi.
Cercetarea care a stat la baza expoziției a fost realizată de echipa muzeului, alcătuită din muzeografii Traian Constantin Dumbrăveanu și Roxana Maria Cornea, alături de restauratorul Ioana Alina Borcan, care au explorat minuțios arhivele Bibliotecii Academiei Române din București, instituția care păstrează valoroasa colecție a lui Ștefan Baciu, donată prin testament, și care include manuscrise, obiecte personale și opere de artă.
În cadrul unui interviu Focus Press, curatoarea Roxana Maria Cornea a dezvăluit cum arată „culorile libertății” din America Latină, modul în care se conturează corespondența dintre text și imagine și în ce fel mesajul lui Ștefan Baciu, despre deschidere culturală, dialog între arte și libertatea de expresie, mai rezonează astăzi cu publicul, inspirând și sensibilizând generațiile contemporane.
Reporter: Roxana, ești muzeograf și curator la Casa Memorială Ștefan Baciu. La Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov, unde arta și cultura se întâlnesc, are loc un vernisaj important. Te rog, spune-ne mai multe despre expoziția „Ștefan Baciu între poeți și pictori – Culorile libertății în America Latină”.
Roxana Maria Cornea: Da, mă bucur și eu că ați putut să ajungeți. Avem aici o expoziție deosebită. Este vorba, așa cum am spus, despre „Ștefan Baciu între poeți și pictori – Culorile libertății în America Latină”. Această expoziție valorifică moștenirea culturală și literară lăsată de Ștefan Baciu, brașoveanul nostru cu care ne mândrim, născut în acest oraș de la poalele Tâmpei în 1918, care, împins de valurile istoriei, ajunge foarte departe, la Rio de Janeiro, împreună cu soția sa, Mira Simian Baciu. Adaptarea nu a fost una ușoară, dar odată ce și-au însușit limba portugheză, cei doi au reușit să stabilească relații de prietenie și colaborare cu personalități importante din lumea latino-americană. Unul dintre aceștia a fost Manuel Bondeira, mare poet, scriitor și diplomat latino-american. Întâlnirea lor a fost sub semnul norocului, dar și al cărților. La scurt timp după ce Ștefan Baciu ajunge în America Latină și învață limba portugheză, în 1953 bate la poarta casei lui Manuel Bondeira, emoționat, la fel cum vă prezint și eu astăzi această expoziție. Nu știa la ce să se aștepte; era un nume cunoscut, o voce cunoscută în America Latină, dar s-a simțit ca acasă, ne povestește Ștefan Baciu. Manuel Bondeira trăia înconjurat de cărți, sute și sute de cărți. Când l-a cunoscut, l-a invitat să ia loc, iar Ștefan Baciu s-a prezentat pe scurt. Manuel Bondeira a început să-i recite poezii, inclusiv în română, precum poezia lui Gheorghe Sion: „Mult e dulce și frumoasă limba ce vorbim! Nicio altă limbă în lume ca ea nu găsim.” Ștefan Baciu a rămas plăcut surprins, iar de la această întâmplare fericită s-a legat o prietenie de-o viață. Împreună au co-fondat Congresul pentru Libertate Culturală în America Latină, alături de alți pictori și poeți importanți. O altă prietenie de o viață a lui Ștefan Baciu a fost cu Juan Carlos, pictor latino-american (francez-american), ale cărui lucrări le regăsiți în această expoziție. Baciu a fost norocos să ajungă în America Latină la începutul anilor ’50, într-o perioadă când la conducerea Braziliei se aflau o pleiadă de oameni de litere, poeți și diplomați implicați și în politică. De aceea, drumul său a fost mai lin; s-a angajat ca jurnalist la Tribuna de Amprenta. Tot în 1953, a călătorit în toate țările Americii Latine: Guatemala, El Salvador, Santo Domingo, Costa Rica, Columbia, unde a întâlnit și alți oameni importanți. S-a documentat despre modul de viață al localnicilor, despre costumele pe care le purtau, și s-a împrietenit cu un alt pictor de renume, Carlos Mérida. Lucrările lui Carlos Mérida, expuse aici, includ opt litografii care prezintă costume tradiționale din zona Guatemala. Carlos Mérida este un pictor din Guatemala, iar pe lucrările sale sunt reprezentate costume față-verso. Observați detaliile coloristice și tradiționale. Aceste costume reflectă un ceremonial complex, în care culorile, formele și simbolurile joacă rolul de „regizori” ai unei tradiții culturale. Ne întreabă adesea care este legătura între America Latină și Brașov sau între America Latină și expoziția noastră. Legătura este chiar Ștefan Baciu. În această încăpere a expoziției, pe care am denumit-o Rădăcini sau Strămoși, vedeți un frumos costum din Țara Oltului. Coloritul său seamănă foarte mult cu textilele din Guatemala sau Peru, evidențiind legătura vizuală și culturală dintre cele două lumi. Pentru spectatori și telespectatorii dumneavoastră, am să citez dintr-o scrisoare pe care Ștefan Baciu i-a trimis-o mamei sale, Else, aflată la Brașov, în mai 1968: Frumusețea costumelor guatemaleze moderne, ale lui Carlos Mérida, ne amintește mie și Mirei de geometria sacră, de coloritul și prospețimea costumelor, textilelor și ornamentelor din Oltenia sau Țara Făgărașului. Caracteristicile lor sunt modul original de a purta capul, simplitatea și eleganța.
Reporter: Roxana, te rog să ne spui cum ai conceput structura expoziției pentru a reflecta dublul rol al lui Ștefan Baciu, cel de poet și cel de promotor al artelor vizuale. Există un fir narativ care unește aceste două laturi?
Roxana Maria Cornea: Firul narativ este poezia. Cărțile de poezie ale lui Ștefan Baciu și cuvântul scris în romanul Mira, roman autobiografic pe care Ștefan Baciu l-a scris în 1977, la scurt timp după ce soția lui a murit, descriu și povestesc cum i-a cunoscut pe o parte dintre acești pictori, reprezentanți ai curentului realismului latino-american. Cuvântul scris, poezia și dialogul sunt elementele care unesc acest spațiu. Sala în care ne aflăm am denumit-o Rădăcini sau Strămoși, unde expunem costumele tradiționale. Apoi, în încăperea de la intrare, avem numeroase portrete ale lui Ștefan Baciu, realizate de Osvaldo Jasmin, Francisco Miguel și un alt prieten din America Latină, din Costa Rica, căruia i-a dedicat o întreagă carte. Volumul acesta se află printre primele sale opere. Într-o altă sală îl avem pe Jean Harlow, care are foarte multe opere de artă ce prezintă elemente ale maternității. În centrul operei sale se află femeia dătătoare de viață, providera de hrană, cea care stă la baza societății, nu doar a celei mexicane, ci a societății umane în general. Am avut doi parteneri foarte importanți pentru această expoziție: pe de o parte Facultatea de Muzică din Brașov, Universitatea „Transilvania”, alături de care colaborăm cu mezzosoprana Noémi Karácsony și chitaristul John Wolf, profesor asociat al aceleiași facultăți. Celălalt partener este Liceul de Arte „Hans Mattis-Teutsch” din Brașov, cu care am realizat o instalație poetică. De fapt, Ștefan Baciu nu a colecționat numai artă latino-americană; el a colecționat și autori români sau brașoveni. Unul dintre aceștia este Hans Mattis Tóth, care dă și numele Liceului de Arte din Brașov. În camera cealaltă se află instalația poetică pe care am numit-o Noua generație – Maternitate. Aceasta se intitulează MELE în limba hawaiană, „locurile unde Ștefan Baciu a ajuns împreună cu soția sa, Mira”, și înseamnă „cântec și poezie”. Este o instalație realizată în 2025 de elevii Liceului de Arte „Hans Mattis-Teutsch”.
Reporter: Cum se conturează această corespondență între text și imagine?
Roxana Maria Cornea: Se conturează prin faptul că fiecare dintre operele de artă pe care le vedeți în această expoziție este însoțită de o descriere, de o mică poveste. Sunt câteva amănunte despre autorul tabloului sau despre perspectiva lui asupra momentului în care a pictat. Dar Ștefan Baciu este, de fapt, liantul acestei expoziții. De asemenea, în sala în care avem picturile lui Jean Charlot, îl regăsim și pe Jean Charlot, muza Moraliștilor. Este vorba de un adevărat tezaur uman al relațiilor apropiate dintre pictor și persoanele dragi lui. Jean Charlot a avut o relație de prietenie și de familie apropiată cu Ștefan Baciu, iar din unele surse aflăm chiar detalii despre legătura lor personală, care au influențat felul în care Jean Charlot concepea arta.
Reporter: Cum arată culorile libertății din America Latină?
Roxana Maria Cornea: Culorile libertății sunt pline de viață, sunt pline de vibrație, dar în același timp și de suferință. Aceste opere portretizează suferința poporului latino-american, pentru că de-a lungul istoriei nu le-a fost ușor; au trecut prin regimuri coloniale, dictaturi și o serie de revoluții, inclusiv revoluția mexicană. Toate aceste evenimente au modelat sufletul latino-american și i-au conferit multiple fațete, astfel încât culorile exprimă atât suferință, cât și grandoare și măreție, aducere aminte și moarte, dar și speranță.
Reporter: În ce fel considerați că mesajul lui Ștefan Baciu, de deschidere culturală și de sinteză între arte, mai rezonează cu publicul de azi?
Roxana Maria Cornea: Eu sunt sigură că rezonează, pentru că, dacă îi lecturăm poeziile, nu avem cum să nu fim surprinși. Deși este acolo, departe, și simte un dor puternic de țară, așa cum se intitulează unul dintre volumele sale, Radiografia cuvântului dor, reușește totuși să păstreze un ton detașat, în care regăsim bucuria: bucuria de a fi împreună cu mai mulți oameni, bucuria de a admira o plajă, bucuria de a contempla frumusețea unui costum tradițional din Guatemala sau de a sta alături de copiii mexicani pe un șlep, traversând oceanele și mările.
Reporter: În final, care este mesajul pe care vrei să-l transmiți cu ocazia vernisajului acestei minunate expoziții?
Roxana Maria Cornea: Mesajul este unul de omenie și de umanitate. Ștefan Baciu ne-a lăsat exemplul său: acela de a dona. Pentru că trebuie să vă spun că toate lucrările pe care le vedeți aici, de fapt, Ștefan Baciu le-a donat. El a lăsat prin testament, după moartea sa, ca acestea să fie donate Academiei Române din București. Ele fac parte din colecția Bibliotecii Academiei Române. Deci, tot ce am expus aici face parte din colecția Ștefan Baciu, aflată la Academia Română. Ar fi putut să trăiască în lux, dar ne-a oferit acest exemplu de omenie, bun-simț și gust pentru frumos și pentru actul umanitar.
Reporter: Roxana, te felicităm pentru că reușești să îl menții viu pe Ștefan Baciu prin această expoziție, când poezia poetului împlinește 107 ani de la naștere.
Roxana Maria Cornea: Vă mulțumesc și vă mai așteptăm și cu alte ocazii plăcute.
A consemnat Alexandra VASILE, corespondență specială de la Brașov
Citește și:
