Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat că MEC a primit aprobarea Comisiei Europene pentru ca prima de carieră didactică să poată fi plătită din fonduri europene.
Prima de carieră didactică este un beneficiu de 1.500 de lei pe an școlar, acordat cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar din învățământul de stat pentru a-și achiziționa resurse și echipamente necesare activității lor. Aceasta se oferă sub formă de card, fiind destinată achiziționării de cărți, rechizite, echipamente IT și cursuri de specialitate. Programul își propune să susțină dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar.
”Chiar zilele trecute am primit la aprobarea Comisiei (Europene – n.r.) pentru a folosi fondurile europene în acest sens. Odată ce am această aprobare, începem demersurile interne pentru a putea acoperi această primă de carieră didactică. Acesta este și mecanismul pe care vreau să-l folosesc și pentru a completa zona de burse pentru studenți, tot din fonduri europene”, a declarat Daniel David, potrvit RTV.
M.G.



























