O etapă esențială a fost bifată de două societăți cunoscute la malul mării pentru investițiile imobiliare derulate de-a lungul timpului. Costal Residence Construct și GRG Water Prod SRL au obținut acordul de mediu pentru un proiect de amploare în stațiunea Costinești, o zonă aflată în plină dezvoltare, pe fondul creșterii continue a numărului de turiști.
Luminița Halep și Gheorghe Cartali intenționează să demareze în curând un proiect estimat la 22.180.000 de lei, care prevede construirea a trei imobile moderne, fiecare cu câte șapte etaje, totalizând aproape 300 de unități locative.
Memoriul de prezentare a investiției a fost înaintat instituției abilitate în domeniul protecției mediului. Societățile implicate sunt Costal Residence Construct SRL și GRG Water Prod SRL.
Beneficiarii au solicitat și acordul de mediu necesar, pe care în urmă cu ceva vreme l-au obținut. Direcția Județeană de Mediu (DJM) Constanța a decis că proiectul „Construire trei imobile Corp C1, Corp C2, Corp C3, locuințe colective cu spații comerciale la parter, S+7E+E tehnic+terasă circulabilă, împrejmuire teren și amenajare piscine“, propus a fi amplasat pe strada Portului, lot nr. 2/3, 2/4, 2/5+2/6, 2/7, 2/8 CV 3, nr. cadastral 114046, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.
Beneficiarii vor investi peste 22 de milioane de lei
Potrivit documentației, fiecare dintre cele trei clădiri va beneficia de facilități moderne, inclusiv de subsoluri dotate cu câte două adăposturi ALA (de protecție civilă). Perioada de implementare propusă este de cinci ani.
Imobilele vor fi compuse funcțional, fiecare, astfel: la subsol două adăposturi ALA și un total de 26 de locuri de parcare, la parter un spațiu comercial – alimentație publică. Etajele I – VII vor avea câte 14 unități locative per nivel. Astfel, fiecare imobil va avea câte 98 de unități locative, rezultând un total de 294 de apartamente. Ele vor putea fi utilizate atât în regim hotelier, cât și ca locuințe de vacanță.
Detalii despre societăți
Societatea Costal Residence Construct a fost înființată în data de 18 ianuarie 2017, având sediul pe Aleea Daliei nr. 24 din municipiul Constanța. Unic administrator și asociat este Luminița Halep. Cifra de afaceri raportată pentru anul 2024 a fost de 1.403.639 de lei, profitul de 516.282 de lei, iar datoriile, de 1.307.834 de lei, cu un angajat.
GRG Water Prod SRL a fost înființată în anul 2010, având sediul pe strada Daciei nr. 6A din comuna Mihail Kogălniceanu. Administratorii companiei sunt Gheorghe Cartali și Costin Alexandru Gîrba, iar primul deține 75% din capitalul social al firmei. Cifra de afaceri raportată pentru anul 2024 a fost de 1.301.457 de lei, pierderile de 407.227 de lei, iar datoriile, de 5.511.318 lei, cu un angajat.
Loredana MIHAI
Citește și:





























Cata spaga si-a luat primarul Jeanu Dorin si Baduica Adrian de la urbanism? In zona respectiva construcțiile sunt doar de D+2et.si mansarda.Acesti machedoni cum de au obținut pentru D+7et.si mansarda?DNA verificați si va veți convinge despre corectitudinea primarului si a urbanismului zonal.