Prefectura Edirne, în colaborare cu Platforma de Cooperare a Orașelor Balcanice și Fundația Înalților Savanți Islamici, a organizat recent cea de-a doua ediție a prestigiosului eveniment „Sub propria noastră boltă cerească – Întâlnirea Savanților Balcanici de la Edirne”.
Forumul a reunit numeroși savanți și lideri religioși din țările balcanice și din lumea islamică, oferind un cadru de dialog și schimb de bune practici între comunitățile musulmane din regiune. Printre participanți s-au aflat:
Dr. Hafız Osman Şahin, vicepreședinte al Președinției pentru Afaceri Religioase din Turcia;
Prof. Dr. Nasrullah Hacımüftüoğlu, președintele Fundației Înalților Savanți Islamici;
Prof. Dr. Ali Muhyiddin el-Karadaği, președintele Uniunii Mondiale a Savanților Musulmani;
Prof. Dr. Mustafa Karataș, vicepreședinte al aceleași fundații, alături de numeroși alți invitați de prestigiu.
Șeful Cultului Musulman din România, Muftiul Iusuf Muurat, a participat la lucrările forumului în calitate de reprezentant al comunității musulmane din România, reafirmând implicarea activă a Muftiatului Român în dialogul interislamic și în cooperarea transregională.
Evenimentul a oferit o platformă pentru discuții academice și spirituale, consolidând legăturile dintre savanții musulmani din Balcani și din întreaga lume, și subliniind importanța colaborării și a schimbului de experiență pentru promovarea valorilor comune ale comunităților islamice.
A.V.



























