Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan a picat, luni în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, nefiind întrunit numărul necesar de 232 de voturi pentru a trece. Moțiunea a fost intitulată „România nu este de vânzare – fără progresiști la guvernare” și a fost inițiată de grupul parlamentar PACE – Întâi România (fost SOS România) și susținută de AUR, conform digi24.ro
Numărul total al deputaților și senatorilor 463, iar prezenți au fost 420. Au fost 141 de voturi exprimate din care 139 pentru adoptarea moțiunii de cenzură și două împotrivă, niciun vot anulat.
Potrivit Constituției, moțiunea de cenzură e adoptată cu votul majorității deputaților și senatorilor, fiind necesare 232 de voturi pentru a trece, a fost anunțul oficial de la tribuna plenului reunit al celor două Camere. Votul a fost secret cu bile.
A.C.



























