Colegiul Medicilor din Județul Constanţa (CMJ Constanța) s-a autosesizat şi a decis declanşarea unei anchete disciplinare în urma informațiilor apărute în spațiul public privind cazul copilului ajuns în noaptea de 17 spre 18 decembrie 2025 şi operat în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanța, transferat ulterior la o unitate medicală din Bucureşti în stare gravă.
Consiliul Județean al Colegiului Medicilor Constanţa îşi exprimă profunda compasiune faţă de familia greu încercată şi asigură opinia publică de întreaga disponibilitate pentru clarificarea circumstanţelor acestui caz.
Măsurile dispuse de Colegiul Medicilor:
* Declanşarea procedurii de cercetare
Comisia de Jurisdicţie a CMJ Constanţa a început verificările pentru a stabili dacă actul medical s-a desfăşurat în conformitate cu protocoalele în vigoare şi dacă au existat abateri de la normele de etică şi deontologie profesională.
Solicitarea documentației medicale: S-a solicitat oficial foaia de observaţie a pacientului, protocolul operator şi toate documentele aferente îngrijirii post-operatorii de la unitatea spitalicească implicată.
* Audierea personalului medical
Vor fi solicitate note de relații cu celeritate şi convocate pentru audieri toate persoanele care au făcut parte din echipa medicală ce a gestionat cazul, pentru a identifica succesiunea evenimentelor.
Angajamentul instituţional
Colegiul Medicilor Constanţa subliniază că ancheta se va desfăşura cu maximă rigoare şi imparţialitate. Obiectivul este stabilirea adevărului medical, protejarea drepturilor pacienţilor şi menţinerea standardelor profesionale in exercitarea actului medical.
Rezultatele cercetării vor fi comunicate oficial după parcurgerea tuturor etapelor procedurale prevăzute de legislația în vigoare şi de Statutul Colegiului Medicilor din România. În paralel cu ancheta disciplinară, instituția va colabora cu toate organele statului abilitate să investigheze acest caz.
”Colegiul Medicilor Constanţa îşi manifestă disponibilitatea în continuare de a demara procedurile legale ori de câte ori se va impune, în vederea clarificării situațiilor survenite”, se arată în comunicatul Colegiului.
Situația de fapt
Așa cum am mai arătat, familia unui copil în vârstă de doi ani și cinci luni reclamă presupuse nereguli în îngrijirea medicală oferită la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Minorul se află în prezent în moarte cerebrală, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru volvulus intestinal.
Potrivit familiei, copilul a fost internat în noaptea de 17 spre 18 decembrie 2025, după ce a acuzat dureri abdominale severe. La câteva ore de la prezentarea la spital, medicii au stabilit diagnosticul de volvulus intestinal, iar intervenția chirurgicală a avut loc a doua zi, în jurul prânzului.
După operație, starea de sănătate a copilului s-a deteriorat rapid, fiind semnalate septicemie și insuficiență multiplă de organe. Familia susține că, în perioada postoperatorie, minorul nu ar fi beneficiat de evaluare neurochirurgicală timp de trei zile și că, într-un interval de 24 de ore din weekend, nu ar fi fost consultat de medicul de gardă. De asemenea, apropiații afirmă că transferul către o unitate medicală de specialitate pediatrică a fost amânat nejustificat.
Pe 21 decembrie, copilul a fost transportat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București. Investigațiile efectuate acolo, inclusiv un examen CT cerebral, au evidențiat un edem cerebral sever, întreruperea fluxului sanguin cerebral, pneumotorax și disfuncție multiplă de organe. Testele medicale ulterioare au confirmat instalarea morții cerebrale.
Conducerea Spitalului Județean Constanța a anunțat că a demarat o anchetă internă pentru lămurirea situației.
D.A.
Citește și:



























