Paul Foleanu, viceprimarul cu atribuții de primar de la Mangalia, a ieșit de la DNA, după câteva ore bune de audieri. Acesta a declarat că este vorba de un dosar care vizează inițierea unor proiecte și aprobarea lor în cadrul Consiliului Local. Mai exact, ar fi vorba de trei contracte de pe cordonul Venus – Saturn.
„Este o anchetă pe care DNA o face într-un dosar mai vechi, din anul 2025, în legătură cu inițierea unor proiecte și aprobarea lor în Consiliul Local, de prelungire a trei contracte de pe cordonul Venus – Saturn. În prezent, de fapt, nu este în mod direct primăria sau reprezentanți, angajați ai primăriei vizați, ci sunt alte două persoane care, eu știu, și-au dat între ele niște sume de bani, care și-au împărțit părțile sociale ale societății.
Nu vreau să intru în detaliile tehnice ale anchetei, dar ea nu vizează neapărat activitatea funcționarilor din primăria Municipii Mangalia”, a spus Paul Foleanu.
Întrebat dacă mai este cineva din Primărie la audieri, Foleanu a spus:
”Nu știu, am discutat cu domnul procuror șef și… Eu nu am… Am stat cu o doamnă polițistă până când mi-a venit rândul să mă audieze, am dat declarații de vreo 3-4 pagini și, la ce m-au întrebat, am răspuns. Mai mult decât atât, nu știu. Funcționari din primărie nu cred că sunt…”, a răspuns Foleanu.
Jurnaliști: Aceste contracte s-au prelungit deși consilierii locali votaseră?
”Nu. Au votat prelungirea lor anul trecut, eu știu, pe vremea când Radu Cristian era primar. Apoi Radu Cristian a refuzat să încheie actele adiționale de prelungire a contractelor. Apoi prefectul a atacat acele hotărâri, nu numai acelea, mai multe hotărâri, pentru că nu aveau îndeplinite condițiile legale, în sensul că nu existau referatele compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului primar, adică al Radu Cristian de atunci. Apoi am reinițiat, la cererea societăților, adoptarea celor proiecte și revocarea hotărârilor atacate de prefect pentru a închide litigile cu prefectul.
Iar în ședința de Consiliul de săptămâna trecută, când au fost pe ordinea de zi, s-au respins toate trei. Deci nu au fost prelungite contractele. Asta-i toată povestea”, a declarat viceprimarul cu atribuții de primar din Mangalia.
Jurnaliști: Vreți mai fi chemat la audieri?
”Dacă vor alte lămuriri să le fac cu drag. Le-am dat toată documentația din primărie, proiectele inițiale, hotărârile adoptate. Le-am dat tot ce au avut nevoie și unt sigur că s-au lămurit”, a spus Foleanu.
Amintim că luni, 9 martie, procurorii DNA Constanța au descins la Primăria Mangalia.
Video:
D.A., L.B.
Citește și:
FOTO. UPDATE. Paul Foleanu se află la audieri: PERCHEZIȚII DNA la Primăria Mangalia




























