Ordonanța de urgență care stabilește modul de formare a prețului la gaze pentru consumatorii casnici în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027 a fost publicată luni seară în Monitorul Oficial. Actul normativ, adoptat de Guvern săptămâna trecută și care va intra în vigoare de la 1 aprilie, după expirarea actualei scheme de plafonare și compensare, menține plafonarea prețului pentru populație și introduce reguli privind modul de calcul al prețului final, dar și constituirea stocurilor de gaze pentru sezonul rece următor.
Potrivit noii ordonanțe, prețul final facturat consumatorilor casnici va rămâne plafonat la maximum 0,31 lei/kWh în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027. Prețul final stabilit de furnizori este calculat ca sumă a mai multor componente, printre care costul de achiziție al gazelor naturale, componenta de furnizare, tarifele reglementate pentru transport și distribuție stabilite de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), precum și taxele aplicabile, inclusiv TVA și accizele, scrie Digi24.
M.G.



























