Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că de miercuri, au intrat în vigoare noi reguli privind transportul lichidelor, aerosolilor şi gelurilor în bagajele de cabină, acestea putând fi transportate în recipiente individuale de până la 2 litri, în condiţiile în care limita anterioară este de 100 de mililitri.
Măsura se aplică pasagerilor care pleacă de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – „Aurel Vlaicu”, nu şi celor aflaţi în tranzit.
Teo Postelnicu, purtător de cuvânt al CNAB, a declarat în direct la Digi24 că „este vorba de o relaxare a unor condiții de securitate”.
„Limita de 2l este arhisuficientă pentru a trece un pasager. Poate să fie o sticlă de 2l, fie să zicem două de 1l sau patru de câte 500ml. Oamenii pot intra și trece de control de securitate aici, fără nicio problemă”, a afirmat el.
M.G.




























