Tribunalul Constanța s-a pronunțat definitiv, luni, 16 martie, în dosarul civil dintre Primarul Municipiului Constanța și fostul manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, Stela Halichidis. Deși municipalitatea a încercat prin toate pârghiile legale să diminueze onorariile executorului și ale avocaților în cadrul procedurii de recuperare a despăgubirilor, magistrații au decis că pretențiile edilului sunt neîntemeiate.
Totul are legătură cu un incident grav din anul 2021, în urma căruia Stela Halichidis a fost demisă de la conducerea spitalului printr-o dispoziție a Primarului, act anulat ulterior de instanțe ca fiind nelegal. Victoria inițială a fostului manager a venit la pachet cu obligarea Primarului la plata unor despăgubiri echivalente cu drepturile bănești cuvenite pentru perioada octombrie 2021 – iunie 2022, sume calculate în baza contractului de management la un cuantum lunar de 21.963 lei brut.
Deoarece plata nu a fost efectuată voluntar în termenul legal, Stela Halichidis a demarat procedura executării silite prin intermediul unui executor judecătoresc, vizând recuperarea unei sume brute de 194.583 lei. Această mutare a declanșat o contraofensivă din partea Primăriei, care a atacat actele de executare, susținând că ar fi intenționat să plătească „de bunăvoie” și că onorariile stabilite de executor (peste 6.400 lei) și avocat (3.000 lei) ar fi fost exagerate în raport cu munca depusă.
Decizia primei instanțe a fost în favoarea primarului
În martie 2024, Judecătoria Constanța oferise primarului reclamant o victorie parțială. Instanța de fond acceptase atunci argumentele conform cărora activitatea executorului și a avocatului ar fi fost „minimală” și decisese reducerea la jumătate a onorariului maximal al executorului, precum și tăierea onorariului avocațial de la 3.000 la 2.000 lei. Mai mult, instanța obligase atunci pe Stela Halichidis să returneze sumele ce excedau aceste praguri, prin procedura întoarcerii executării.
Magistrații de la fond au respins însă argumentul absurd al Primăriei care susținea că adevăratul debitor ar fi Spitalul de Boli Infecțioase și nu instituția primarului, subliniind că cel care a semnat actul administrativ nelegal este singurul care ar trebui să răspundă patrimonial pentru prejudiciul creat.
Tribunalul schimbă foaia: Municipalitatea, bună de plată fără reduceri
Nemulțumită de soluție, Stela Halichidis a apelat sentința, iar dosarul a ajuns la instanța superioară –Tribunalul Constanța.
După judecarea propriu-zisă a căii de atac, completul de judecată s-a pronunțat, luni 16 martie a.c., răsturnând calculele municipalității. Tribunalul a admis apelul fostului manager și a respins ca neîntemeiată întreaga contestație la executare formulată de primar cu privire la cheltuielile de executare.
Prin această hotărâre, instanța a decis, practic, că municipalitatea nu va primi înapoi niciun leu din sumele deja executate.
Daniel ALBU
Citește și:



























