Oamenii legii au dechis o anchetă în cazul minorei de 1 an și 9 luni care a decedat pe drumul Valu lui Traian – Constanța, în drum spre medic.
”Astăzi, în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o minoră ar fi decedat.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat o fetiță, de 1 an și 9 luni, care se afla decedată într-o ambulanță.
Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că, în această dimineață, minora s-ar fi simțit rău, moment în care mama acesteia ar fi decis să o transporte cu autoturismul personal, din localitatea Valu lui Traian, la medicul de familie din municipiul Constanța.
Pe drum, starea fetiței s-ar fi agravat, astfel că mama a apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112, solicitând o ambulanță, cu care s-a întâlnit pe DN 3, iar echipajul medical a început manevrele de resuscitare, din nefericire fără rezultat.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea autopsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, potrivit reprezentanților din cadrul IPJ Constanța.
L.B.
Citește și:



























