Ministerul Apărării Naționale a fost informat, în cursul zilei de sâmbătă, 25 aprilie, despre faptul că în zona unei ferme de lângă localitatea Văcăreni, din județul Tulcea, a fost semnalată existența unor fragmente de dronă.
Perimetrul a fost securizat de membri ai Poliției de Frontieră, iar o echipă mixtă formată din specialiști din Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații se deplasează la fața locului pentru a cerceta situația și a ridica fragmentele în vederea expertizării.
Cazul este preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Vă amintim că, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 aprilie, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în județul Tulcea.
Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT.
Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unui obiect în zona Bariera Traian.
A.C.
Citește și:






























