În urmă cu două săptămâni, pe data de 14 aprilie, în cartierul constănțean Henri Coandă a avut loc un incendiu care a distrus zeci de spații locative dintr-un bloc, dar a luat și o viață. Aceasta a fost scânteia care a declanșat un val de reacții negative din partea locuitorilor acestui cartier, în legătură cu Primăria Constanța. Oamenii spun că sunt ignorați de autorități și nimeni nu se interesează de ei atunci când au probleme.
Un locuitor al acestui cartier ne-a explicat situația, chiar la intrarea în blocul unde au fost relocați locatarii blocului afectat de incendiu. Acesta ne-a declarat faptul că lumea îi denigrează și fac ură de rasă, deși își plătesc taxele și facturile la fel ca oricare alt cetățean și că Primăria Constanța nu le oferă nimic gratuit, deși sunt mulți oameni care cred acest lucru.
”Pe Facebook, pe TikTok, sunt mulți, mulți hateri ne-au criticat în felul acesta: că suntem țigani, că suntem ciori, că sărim ca niște șobolani. Nu se poate așa ceva! Ură de rasă, nu se poate. S-au făcut multe, multe critici despre noi. Noi am avut casele noastre din cărămidă, poate că nu eram proprietari pe pământ, dar eram sănătoși. Eram sănătoși!”, ne-a precizat bărbatul, puternic afectat de situația creată în urma incendiului.
”Mazăre trăiește la Madagascar cu burtica-n sus. Iar noi ardem ca niște șobolani”
Cetățeanul nemulțumit a făcut trimitere inclusiv la fosta administrație publică, din perioada mandatelor lui Radu Mazăre, despre care spune că le-a luat casele în care trăiau, având unele interese în acele zone unde locuiau, obligându-i, cumva, să locuiască în acest cartier de care sunt nemulțumiți.
”Mazăre să trăiască, care trăiește pe insulă acum, trăiește la soare, iar noi ne chinuim ca șobolanii aici. Au făcut proprietari peste noapte pe alții. Mazăre a furat, a băgat în buzunar, a stat 5 ani de zile la pușcărie, bine-mersi, acum trăiește la Madagascar cu burtica-n sus. Iar noi ardem ca niște șobolani aici”, a mai declarat interlocutorul nostru.
”Plătim chirie, impozit la gunoi, suntem la zero cu totul”
Referitor la faptul că multă lume consideră că aceasta este un cartier social și că locuitorii nu plătesc nimic, bărbatul susține contrariul.
”Aici se plătește. E cartier social, nu zic că nu. OK. Dar plătim întreținere, plătim chirie, impozit la gunoi ca oriunde. Suntem la zero cu totul. Toată lumea zice că ni le plătește Primăria. Ce ne plătește Primăria? Nu ne plătește cu nimic.
De 16 ani de zile de când stăm aici n-a venit nimeni să schimbre vreo ușă sau vreun geam. Au fost făcute solicitări, dar nu a venit nimeni.Eu așa știu: dacă vin acum la dumneavoastră, închiriez apartamentul, se întâmplă să să se strice, de exemplu, un robinet. Vă sun: <<D-le, s-a întâmplat asta>>.
Dumneavoastră ca proprietar ce ziceți, <<Da, imediat chem instalatorul>>. Că-s chiriașul dumneavoastră, nu? Dar eu aici, dacă mi se strică ceva, știi ce-mi zice Primăria? <<Caută-ți instalator, caută-ți electrician, caută-ți nu știu ce>>. E corect asta? Ăsta nu-i cartier social!”, ne-a mai explicat locatarul blocului.
De precizat că nu numai acest locuitor al cartierului Henri Coandă ne-a relatat aceste aspecte. Pe lângă el, au mai fost și alte persoane care au întărit cele spuse de el.
Vom reveni asupra acestui subiect și cu un punct de vedere al reprezentanților Primăriei Constanța, în legătură cu nemulțumirile locuitorilor.
Daniel ALBU



























