Lungmetrajul biografic muzical „Michael”, semnat de regizorul Antoine Fuqua, reprezintă unul dintre cele mai mari evenimente cinematografice ale anului 2026. Lansat pe 22 aprilie, filmul a rescris deja istoria încasărilor, stabilind un record pentru cel mai bun debut din categoria biopic-urilor muzicale, cu încasări de aproximativ 97 de milioane de dolari în weekendul de deschidere în SUA. Poziționat ca al doilea cel mai de succes debut al anului, după producția de animație „The Super Mario Galaxy Movie”, filmul propune o incursiune vastă în destinul „Regelui Pop”.
Povestea urmărește ascensiunea rapidă a artistului, de la primii pași alături de trupa Jackson 5 până la transformarea sa în „Regele Pop”, oferind o perspectivă complexă asupra omului din spatele fenomenului global.
Personajul central este adus la viață în principal de Jaafar Jackson, care își face un debut actoricesc remarcabil interpretându-și propriul unchi, urmat de Colman Domingo și Nia Long în rolurile părinților, Joe și Katherine Jackson. Filmul se deschide cu un cadru simbolic scurt, plin de adrenalină, în care Michael se pregătește să pășească pe scenă în uralele fanilor, o imagine a succesului care va fi imediat pusă în contrast cu originile sale modeste.
Narațiunea propriu-zisă începe în anul 1966, în Gary, Indiana. Aici îl descoperim pe Michael la vârsta de doar 8 ani (interpretat de Juliano Valdi), privind visător pe geam la copiii care se joacă în zăpadă. Această stare de reverie este brutal întreruptă de tatăl său, care îl forțează să revină la repetiții. Atunci când copilul nu se supune imediat rigorilor drastice ale patriarhului Joe Jackson, regizorul introduce o scenă de un impact emoțional violent: pedeapsa cu cureaua. Este un moment care setează tonul întregului film, explorând traumele care au fundamentat ambiția, dar și nesiguranțele artistului.
„Nu mai sunteți Jackie, Jermaine, Tito, Marlon și Michael ca o familie. Sunteți Jackson 5”
Filmul reușește să portretizeze figura paternă cu o profunzime atât de viscerală, încât spectatorul ajunge să resimtă o aversiune profundă față de Joseph Jackson. Acesta este prezentat nu ca un tată, ci ca un impresar necruțător care își privește copiii drept mașini de făcut bani. Replicile sale taie ca o lamă: „Îi muncesc? Nu știu ce înseamnă munca”, le spune el celor mici după un concert, trimițându-i la repetiții deși a doua zi aveau școală. Pentru Joseph, individualitatea era un lux: „Nu mai sunteți Jackie, Jermaine, Tito, Marlon și Michael ca o familie. Sunteți Jackson 5”. Această dezumanizare culminează în momentul accidentului Pepsi, când principala sa preocupare nu este sănătatea fiului său, ci data la care acesta va putea urca din nou pe scenă.
În antiteză, Michael este portretizat ca un spirit timid și rezervat, o fire visătoare cu o perspectivă aproape copilărească asupra lumii. Mantra sa, „Trebuie să fiu perfect. Trebuie să fiu cel mai bun”, devine atât motorul succesului său, cât și sursa suferinței sale. Deși opt actori îi portretizează diferite etape ale vieții, Jaafar Jackson oferă interpretarea definitorie, surprinzând artistul la maturitate, în cele mai obscure momente ale existenței sale.
Din punct de vedere cronologic, pelicula atinge apogeul în vara anului 1988, capturând triumful absolut al turneului „Bad” de pe stadionul Wembley. În acest punct, Michael Jackson pare să fi cucerit definitiv nu doar topurile, ci întreaga cultură pop globală. Filmul se închide circular, revenind la cadrul inițial: Michael pășind pe scenă, redevenind proprietatea publicului său.
Acuratețea filmului
Deși „Michael” este o realizare vizuală impresionantă, fanii și criticii au sesizat abateri stilistice și nereguli cronologice.
1.În film, boala este diagnosticată în contextul perioadei de dinaintea accidentului Pepsi (1884). Realitatea este în schimb diferită. Michael a început să observe primele pete la finalul anilor ’70, diagnosticul oficial de vitiligo a fost confirmat medical în anul 1986, iar el a vorbit public despre asta mult mai târziu, în celebrul interviu cu Oprah din 1993.
2.Cronologia accidentului de la „Motown 25”. Istoricii muzicali au indicat pe forumul de pe Reddit „moviecritic” faptul că filmul comprimă timpul între interpretarea legendară a Billie Jean (1983) și lansarea ulterioară a turneelor, făcând să pară că succesul a fost instantaneu și lipsit de obstacolele birocratice care au existat în realitate.
3.Filmul sugerează că Michael a părăsit grupul imediat după turneul Victory, însă tensiunile și negocierile pentru cariera sa solo au durat mult mai mulți ani decât lasă pelicula să se înțeleagă.
Controverse
Dincolo popularitatea sa, „Michael” navighează însă pe un teren fragil, marcat de implicarea directă a familiei Jackson în controlul narativ, fapt ce a dus la decizia controversată de a omite acuzațiile de abuz din 1993 în urma unor refilmări de ultim moment. Această alegere a generat reacții împărțite. În timp ce unii critici condamnă că realitatea a fost cosmetizată, susținătorii filmului apără decizia de a prioritiza geniul artistic în detrimentul senzaționalului tabloid. Excluziunea acestor scene a avut, totuși, o bază legală, producătorii găsind o clauză din acordul încheiat cu acuzatorul la aceea vreme care interzice reprezentarea sau menționarea celor întâmplate în spațiul public.
Tensiunile se resimt și în interiorul familiei, absența lui Janet Jackson și criticile aspre ale fiicei artistului, Paris Jackson, subliniind complexitatea unui proiect care nu se dorește a fi un portret definitiv, ci o celebrare a unei moșteniri. Finalul deschis, marcat de promisiunea că „HIS STORY CONTINUES” (povestea lui continuă) lasă loc speculațiilor despre o viitoare continuare, în timp ce spectatorul rămâne cu imaginea unui artist a cărui viață a fost mereu un amestec de magie și suferință.
Miruna Dănilă, studentă în anul II la specializarea Jurnalism din cadrul Universității Ovidius din Constanța
