Arheologul dr. Ana Hamat, din cadrul Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului Focus Press, despre munca în Antichitate, cu accent pe statutul sclavilor în societățile greacă și romană.
Sclavia reprezenta o componentă semnificativă a populației în Antichitate și constituia principala forță de muncă. Sclavii erau considerați adesea „unelte vorbitoare”, fiind aproape invizibili pentru clasele privilegiate. Totuși, nu toți aveau aceeași soartă.
Existau sclavi specializați, precum cântăreți sau tutori pentru copiii familiilor înstărite, care beneficiau de o poziție privilegiată și aveau un preț foarte ridicat. La polul opus se aflau sclavii care efectuau muncile grele și neplăcute — în agricultură, la bucătărie sau în construcții.
„Sigur că atunci când ne vine în gând cuvântul muncă și ne gândim la Antichitate, ați spune că marea majoritate a muncilor grele erau făcute de către sclavi. Sclavia a fost foarte neînțeleasă mulți ani la rând. Astăzi știm că nu toți sclavii aveau aceeași soartă”, a explicat Ana Hamat.
Aceasta a precizat că existau sclavi specializați, foarte apreciați și extrem de costisitori, precum cântăreții sau tutorii pentru copiii familiilor bogate.
„Dacă îți puteai permite să cumperi un sclav cântăreț, însemna că erai foarte bogat, pentru că ei costau foarte scump. Sclavii specializați întotdeauna costă scump”, a spus arheologul.
Un statut privilegiat îl aveau și sclavii care se ocupau de educația copiilor
„Foarte mulți dintre copiii familiilor bogate aveau tutori pentru greacă, pentru limba latină, pentru retorică sau afaceri, din cadrul sclavilor casei. Acești sclavi aveau oarecum o situație privilegiată”, a mai declarat Ana Hamat.
La polul opus se aflau sclavii care executau muncile grele, în agricultură, construcții sau gospodării.
„Categoria cea mai de jos a sclavilor era formată din cei care puteau lucra orice. În general, muncile grele sau muncile pe care nu și le dorea nimeni: la bucătărie, la munca pământului sau în construcții”, a explicat aceasta.
Arheologul a vorbit și despre posibilitatea eliberării sclavilor, întâlnită frecvent în lumea antică.
„Stăpânul putea să-și elibereze sclavul pentru bună purtare, pentru servicii deosebite sau chiar din dragoste. Sunt multe cazuri în care stăpânul își eliberează sclava favorită pentru a-i deveni un fel de soție”, a afirmat Ana Hamat.
Totuși, în lumea romană, căsătoria oficială dintre oamenii foarte bogați și fostele sclave nu era permisă prin lege.
Condiția de sclav era, de cele mai multe ori, moștenită, însă oamenii puteau ajunge în sclavie și din cauza datoriilor sau în urma conflictelor și cuceririlor.
„În momentul în care a fost cucerită Dacia, foarte mulți dintre bărbații, femeile și copiii rămași aici au devenit sclavi și au luat drumul imperiului”, a mai spus arheologul.
În final, Ana Hamat a amintit de Spartacus, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale luptei pentru libertate.
„Trebuie să ne amintim de Spartacus și de rebeliunea sclavilor împotriva Imperiului Roman. Ce își doreau ei? Libertatea. Trebuie să o prețuim astăzi și să ne gândim că, chiar dacă uneori este grea, libertatea este foarte prețioasă și a fost câștigată greu”, a conchis Ana Hamat.
Loredana MIHAI
