La data de 15 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal Siguranță Rutieră, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, privind depistarea conducătorilor auto care se deplasează pe drumul public cu autovehicule ce nu corespund din punct de vedere tehnic.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 5 certificate de înmatriculare.
La data de 15 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor rutiere.
În urma activităților desfășurate au fost legitimate 30 de persoane, totodată, fiind verificate 26 de autovehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 6.000 de lei.
Acțiuni ale polițiștilor
La data de 15 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale și a siguranței rutiere.
În urma activităților desfășurate au fost legitimate 14 persoane, totodată, fiind verificate 6 autovehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 de lei.
La data de 15 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale și a siguranței rutiere.
În urma activităților desfășurate au fost legitimate 183 de persoane, totodată, fiind verificate 160 de autovehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 17.000 de lei.
Paza obiectivelor și a bunurilor, în atenția polițiștilor
La data de 15 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului în care societățile comerciale respectă prevederile Legii 333/2002 și ale H.G. 301/2012 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Astfel, au fost legitimate 41 de persoane și au fost controlate 23 de obiective.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 16.000 de lei.
D.A.




























