Motiv de mândrie și sărbătoare pentru comunitatea din Poarta Albă, după ce talentul și munca unui elev au fost răsplătite cu cea mai importantă distincție a Festivalului „Scoica de Argint”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Limanu.
Andrei David, elev în clasa a V-a A, a impresionat publicul și juriul de specialitate prin prestația sa artistică de excepție, reușind să câștige Marele Trofeu al competiției, într-un concurs care a reunit numeroși tineri talentați și momente artistice pline de emoție și energie.
Succesul elevului este rezultatul talentului său, dar și al muncii susținute desfășurate alături de profesorii coordonatori care l-au pregătit cu profesionalism și dedicare. Din echipa care a contribuit la această performanță fac parte profesorul de canto Daniel Mititelu, apreciat pentru pregătirea vocală și tehnica artistică, profesoara de limba română Cabuz Oana Roxana, care a lucrat la expresivitate și dicție, dar și profesoara de limba franceză Carapcea Georgiana, care a adus un plus de eleganță și rafinament momentului artistic.
Bucuria succesului a fost completată și de participarea elevei Tudose Jessica, colegă în clasa a V-a A, care a reprezentat școala cu mult curaj, sensibilitate și grație, fiind apreciată pentru evoluția sa pe scenă.
Reprezentanții unității de învățământ au transmis felicitări elevilor, profesorilor și părinților pentru implicarea și susținerea constantă oferită copiilor talentați.
Performanța obținută la Festivalul „Scoica de Argint” reconfirmă faptul că elevii din Poarta Albă continuă să promoveze excelența, talentul și pasiunea pentru artă, ducând numele școlii și al comunității pe cele mai înalte trepte ale competițiilor artistice. Primăria comunei Poarta Albă și primarul Vasile Delicoti continuă să susțină performanța și promovarea tinerelor talente, încurajând implicarea elevilor în activități culturale și competiții artistice care aduc prestigiu comunității locale.
Alexandra VASILE



























