O avocată din Baroul București povestește momentele de groază, demne de filme, prin care a trecut împreună cu mai mulți colegi, în sediul DIICOT. Femeia a detaliat modul în care s-a produs incidentul din data de 4 mai, când ea și colegii ei, toți aflați într-un lift, au simțit cum liftul în care se aflau a luat-o ”la vale” necontrolat, într-una din cele mai moderne clădiri.
Avocata Eliza Ene Corbeanu detaliază momentele prin care au trecut, începând de la glumele inițiale, urmate de sperietura zdravănă și apoi starea de panică prin care au trecut toți cei prezenți. Ea a recunoscut faptul că a fost o decizie proastă să se urce toți în acel lift, chiar dacă nu a fost depășită masa totală admisă.
”Cum am căzut în gol cu liftul în clădirea DIICOT. Pe 4 mai ne-am înghesuit în liftul de la DIICOT, clădirea aceea nouă, frumoasă și elegantă, în care intri și ai impresia că liftul e atât de performant încât ti-ar putea calcula tensiunea sau nivelul de substanțe interzise din organism (că vorbim de DIICOT ). Eram 9 avocați și multe kilograme, sau, cu ar spune colegii mei deontologi, eram o masă generoasă de expertiză juridică. Dar….legal, nu depășeam limita.
(…) Practic, 9 avocați au luat decizia colectivă pe care, dacă ar fi luat-o un client, i-am fi spus imediat ca a fost una proastă. Intrăm și se închide ușa. Trec câteva secunde în care bestia urcă până la etajul 6, apoi începe să scârțâie, se oprește și cade un etaj. Se face liniște. Mai cade încă un etaj. O dăm pe glumă, ne luăm de cei care sunt mai plinuți, facem un selfie și chiar un video ca să avem dovezi, dar senzația era una ciudată.
Cum ar fi să dăm colțul in sediul parchetului? Ce glumă proastă… Ce nu știam atunci e că există un moment foarte precis în viață când corpul înțelege înaintea creierului că lucrurile au luat o direcție neașteptată. Liftul se zguduia destul de violent, apoi iar se oprea. Ei, lasă că avem ce povesti, zice cineva. Apoi mai trec cinci minute și încă zece….apoi cincisprezece. Cineva apăsa butoanele de parcă încerca să lanseze o rachetă. Oare avem suficient oxigen?
Cea mai proastă întrebare. La un moment dat s-a stins lumina și tot atunci s-a terminat și eroismul. Aerul a devenit irespirabil. Transpirația deja ne făcea nedemni profesional. Au fost doar 19 minute, ce-i atâta dramă? Din fericire aveam semnal la telefon și am reusit sa cerem ajutor. Liftul a auzit și el și, probabil din entuziasm, a mai căzut un etaj. Partea bună a fost că ne apropiam de parter, iar căderea s-ar mai fi atenuat. Zeii au fost cu noi în ziua aia.
Prea mulți avocați ar fi ajuns deodată în Rai”, relatează avocata Eliza Ene Corbeanu pe pagina sa de Facebook.
Interesant este faptul că nu este un incident izolat. Recent, un alt caz similar s-a produs la Ministerul Transporturilor, unde un lift a căzut în gol cu 7 persoane ”la bord”.
Daniel ALBU



























