În cursul zilei de ieri, 29 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în mai multe dosare penale având ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt.
Descinderile, care au vizat mai multe persoane, au avut loc în municipiul Medgidia. Astfel, cu ocazia desfășurării acestor percheziții, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri susceptibile a fi folosite în comiterea infracțiunilor dar și sustrase ca urmare a acestora.
La activități au participat polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța – Detașamentul 7 Medgidia. De asemenea, acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.



























