Doru Ionuț Drăgulin a fost condamnat, pe fond, la 6 ani de închisoare cu executare, iar la apel s-a ales cu 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare. Însă, el a cerut revizuirea penală, care i-a fost respinsă pe 27.03.2026. Decizia nu a fost definitivă, iar apelul se va judeca pe 4 iunie 2026.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în datele de 2.09.2023, 30.09.2023, 3.10.2023, 9.10.2023, 13.10.2023 şi 16.10.2023, prin intermediul unor mesaje trimise prin poşta electronică către adresa Curţii de Apel Constanţa – Secţia I Civilă, inculpatul a ameninţat membri ai completului RC1, iar printr-un mesaj expediat în aceeaşi manieră, în data de 3.09.2023, membri ai completului V3, ambele completuri având spre soluţionare dosarul civil în care inculpatul are calitatea de recurent.
Acesta le-a spus judecătorilor că îi va vâna şi îi va judeca el pe ei şi pe familiile lor, învederându-le că o armă de foc se poate procura cu uşurinţă, că nu va avea niciun fel de milă faţă de ei, că pedepsele pe care le va aplica vor fi aspre, că îi va face să simtă cel mai cumplit coşmar al lor, că va face o răscoală precum cea din anul 1907, şi că îşi face autodenunțul, în scopul de a-i intimida pe magistraţi şi de a-i constrânge să nu amâne cauza sa şi să pronunţe cu celeritate hotărâri favorabile lui, şi de a obţine, astfel în final, suma de 100.000 de lei, cu titlul de daune morale, de la patru intimaţi.
Doru Ionuț Drăgulin este cunoscut mai ales în Medgidia, el fiind nemulțumit de sistem.
Drăgulin a fost trimis în judecată pentru ultraj judiciar, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Constanța și a fost condamnat la 6 ani de închisoare pe 18.11.2024.
Decizia nu este definitivă, iar la apel pedeapsa i-a fost scăzută la 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare, în februarie 2025.
Iar acum vrea revizuirea penală.
Liliana BELCIUG



























