Instituția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) a desfășurat o activitate intensă în ultimele luni, perioada de „foc” fiind luna mai care a conchis cu mai multe evenimente culturale – Ziua Europei, Ziua Independenței Românești, Zilele Constanței, Noaptea Muzeelor. Astfel, în cadrul punctelor muzeale din județ au fost organizate evenimente și expoziții.
Despre activitățile instituției de cultură, proiectele, expoziții și tururi ghidate a vorbit dr. Delia Cornea, managerul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) în cadrul unui interviu Focus Press. Prima parte a discuțiilor au vizat activitățile derulate în luna mai a.c.
Potrivit acesteia, luna mai a debutat sub semnul unor importante aniversări istorice, marcate prin expoziții dedicate regelui Carol I și rolului său în dezvoltarea Dobrogei.
Luna mai a marcat aniversări importante: Ziua Europei, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Ziua Independenței României (9-10 mai), precum și 160 de ani de la urcarea pe tron a lui Carol I și adoptarea primei Constituții românești.
Muzeul a organizat expoziții precum „Exponatul Lunii” (un vas de cristal cu acvilă bicefală), „Carol și Dobrogea” (cu piese filatelice și medalistice) și „Monarhie și Constituționalitate România și Dobrogea în timpul lui Carol I” (în aer liber, cu participarea mai multor instituții
„Anul acesta s-au împlinit 160 de ani de la urcarea pe tron a lui Carol I și 160 de ani de la adoptarea primei Constituții românești. Cu această ocazie, în cadrul proiectului «Exponatul lunii», am adus în atenția publicului un vas de cristal deosebit, decorat cu simboluri ale monarhiei române și cu flori de crin, una dintre florile preferate ale Reginei Maria”, a declarat Delia Cornea.
Managerul muzeului a amintit și de expoziția „Carol și Dobrogea”, realizată în parteneriat cu Arhivele Naționale și Asociația Filateliștilor Tomis, precum și de expoziția outdoor „Monarhie și constituționalitate. România și Dobrogea în timpul lui Carol I”, amplasată în apropierea Pieței Ovidiu.
„Am încercat să scoatem în evidență modul în care, în cei 48 de ani de domnie ai lui Carol I, România a atins obiective fundamentale precum obținerea independenței și modernizarea statului. De asemenea, am vrut să arătăm impactul pe care l-a avut asupra dezvoltării Dobrogei, de la construirea podului peste Dunăre până la inaugurarea portului Constanța”, a explicat aceasta.
Un alt punct important al lunii mai a fost simpozionul dedicat împlinirii a 70 de ani de la descoperirea Gânditorului de la Hamangia.
„În spatele unei expoziții sau al unui simpozion stă munca unei întregi echipe. Sunt proiecte care se pregătesc cu luni înainte și implică muzeografi, arheologi, restauratori, conservatori și specialiști din mai multe domenii. Muzeul nu înseamnă doar managerul instituției, ci o echipă întreagă care lucrează pentru ca aceste evenimente să fie posibile”, a subliniat Delia Cornea.
Catalogul Centrului Muzeal Hamangia, lansat la Cernavodă
La Cernavodă a fost lansat și catalogul Centrului Muzeal Hamangia, un spațiu dedicat exclusiv culturii neolitice.
„Este un muzeu-bijuterie, atât prin valoarea exponatelor, cât și prin modul modern în care acestea sunt prezentate publicului”, a precizat managerul MINAC.
Cea de-a 38-a ediție a Simpozionului Național de Numismatică a avut loc la Constanța
Tot în luna mai, Constanța a găzduit cea de-a 38-a Sesiune Națională de Numismatică, în cadrul căreia au fost lansate volume de specialitate și a fost vernisată expoziția „Dobrogea oglindită în medalistică”.
„Patrimoniul nostru numismatic numără aproximativ 85.000 de piese. Am dorit să aducem în atenția publicului medalii și plachete mai puțin cunoscute, care surprind momente importante din istoria Dobrogei și a Constanței”, a spus Delia Cornea.
Activități educative dedicate copiilor, de Zilele Constanței
Un accent deosebit a fost pus și pe activitățile educative dedicate copiilor, organizate în cadrul Zilelor Constanței.
„Ne dorim să apropiem copiii de patrimoniu prin metode interactive. Ei sunt foarte receptivi atunci când informația este prezentată într-o manieră atractivă, iar istoria poate deveni pentru ei o experiență plăcută și memorabilă”, a afirmat managerul muzeului.
Tururi ghidate la care au participat 500 de persoane
În cadrul Zilelor Constanței (21-24 mai), au fost organizate tururi ghidate ale unor zone mai puțin cunoscute ale orașului, atrăgând un număr mare de participanți, mai precis aproximativ 500 de persoane.
„Am fost impresionată de dorința oamenilor de a cunoaște trecutul orașului și de implicarea comunității. Constănțenii încep să perceapă patrimoniul ca pe o parte a identității lor și să înțeleagă că este responsabilitatea noastră comună să îl protejăm și să îl promovăm”, a declarat Delia Cornea.
Aceasta a oferit și un exemplu concret al apropierii dintre muzeu și comunitate: o donație recentă de aproape o mie de cărți poștale cu imagini din Constanța și Dobrogea.
„M-a impresionat faptul că oamenii vin către noi și ne întreabă cum pot ajuta muzeul. Sunt semne că legătura dintre comunitate și patrimoniu devine tot mai puternică”, a spus managerul MINAC.
Activitățile organizate de muzeu au continuat și în județ. La Hârșova, Noaptea Muzeelor a adus sute de participanți la Cetatea Carsium, iar la Adamclisi au fost organizate activități educative și o vânătoare de comori pentru copii.
„Ne dorim ca muzeele și siturile din județ să devină adevărate centre culturale și educative pentru comunitățile locale. Patrimoniul trebuie să fie viu și accesibil tuturor”, a concluzionat Delia Cornea.
Loredana MIHAI


























