PSD a decis în ședința de duminică să susțină Guvernul Veștea. Din Executiv vor face parte social-democrați și liberali din tabăra premierului desemnat. Programul de guvernare şi lista de miniştri au fost depuse la Parlament duminică seara. Ziua cea mare pentru Guvernul Veștea a început, însă, cu turbulențe. După o amânare, conducerea Parlamentului a decis programul oficial al învestirii Guvernului Veștea. Audierile de miniștri vor avea loc începând cu ora 12:00, iar votul din plen va avea loc la ora 21:30. Dinspre PSD vine informația potrivit căreia ar fi nevoie de 40 de voturi de la AUR în așa fel încât să treacă Guvernul Veștea, conform digi24.ro
Când va avea loc votul în plenul Parlamentului și programul audierilor de miniștri
Ședința Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului s-a încheiat. Audierile de miniștri vor începe de la ora 12:00, în timp ce votul din plen va avea loc începând cu ora 21:30.
Pentru fiecare audiere în parte a fost alocată o oră și jumătate:
- Marian Neacșu – vicepremier și ministru al Afacerilor Interne (PSD) – audiat începând cu ora 18.00;
- Luca Niculescu – ministru de Externe (independent) – audiat începând cu ora 19:30;
- Alexandru Nazare – ministru de Finanțe (independent) – audiat începând cu ora 13.30;
- Florin Zaharia – ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (independent) – audiat începând cu ora 18.00;
- Florin Manole – ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității (PSD) – audiat începând cu ora 19;30;
- Monica Anisie – ministru al Educației și Cercetării (PNL) – audiată începând cu ora 15:00;
- Marian Bârgău – ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (independent) – audiat începând cu ora 15:00;
- Eduard Mititelu – ministru delegat pentru Digitalizare (PNL) – audiat începând cu ora 16.30;
- Romeo Lungu – ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (PSD) – audiat începând cu ora 12:00;
- Ionuț Vulpescu – ministru al Culturii (PSD) – audiat începând cu ora 19:30;
- Sorin Cîmpeanu – ministru al Apărării Naționale (PNL) – audiat începând cu ora 13.30;
- Radu Marinescu – ministru al Justiției (PSD) – audiat începând cu ora 16.30;
- Alexandru Ghigiu – ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (PSD) – audiat începând cu ora 16.30;
- Cristian Pistol – ministru al Transporturilor și Infrastructurii (PNL) – audiat începând cu 13.30;
- Florin Barbu – ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (PSD) – audiat începând cu ora 12:00;
- Bogdan Ivan – ministru al Energiei (PSD) – audiat începând cu ora 12:00;
- Alexandru Rogobete – ministru al Sănătăţii (PSD) – audiat începând cu ora 18:00;
- Radu Oprea – secretar general al Guvernului (PSD) – audiat începând cu ora 15:00;
Noul Guvern are cinci priorități imediate:
- Stabilitate politică: Revenirea la normalitate instituțională.
- Fonduri europene: Accelerarea atragerii banilor din PNRR.
- Stabilitate economică: Menținerea încrederii partenerilor și a ratingului de țară.
- Investiții: Deblocarea proiectelor aflate în stadii avansate.
- Securitate națională: Accelerarea proiectelor strategice (SAFE).
A.C.



























