Ziua de 26 iunie are o semnificație deosebită pentru statul român. În fiecare an, la această dată, în întreaga țară este celebrată Ziua Drapelului Național, sărbătoare instituită prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, marcată prin ceremonii publice, parade militare și slujbe religioase.
Ziua Drapelului amintește de momentul extrem de important din 26 iunie (14 iunie, stil vechi) 1848, atunci când Guvernul Revoluționar provizoriu al Țării Românești a emis Decretul nr. 1 pentru instituirea Tricolorului ca drapel național, având inițial. pe orizontală, culorile albastru, galben și roșu și cuvintele „Dreptate și Frăție”. În forma sa actuală, așa cum este stabilit prin articolul 12 al Constituției, „drapelul României este tricolor: culorile sunt așezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roșu”. De Ziua Drapelului, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) vă propune o incursiune în istorie, pentru a evidenția importanța drapelului ca emblemă a unității și identității naționale.
Drapelul Național este unul dintre simbolurile naționale ale României, alături de imnul național, stema, sigiliul și Ziua Națională (1 decembrie), și reprezintă un puternic și viu atribut care ne identifică pretutindeni ca popor.
Istoria sa este una seculară. Deși s-a considerat că revoluționarii de la 1848 ar fi realizat tricolorul după model francez, numeroși cercetători susțin că acesta reprezintă o tradiție românească mult mai veche, datând încă din Evul Mediu. Cele trei culori s-au regăsit și în 1821, pe vremea răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în canafurile și în picturile de pe pânza drapelului său de luptă. Pentru români, cele trei culori semnifică albastrul cerului – libertatea, dar și loialitatea și înțelepciunea, galbenul ogoarelor – dreptatea, bogăția și fertilitatea pământului românesc, iar roșul – sângele vărsat de strămoși în luptele pentru apărarea țării, dar și curajul, frăția și dragostea de neam.
În 1834, la cererea domnitorilor români din cele două Principate Dunărene, Țara Românească și Moldova (aflate sub suzeranitate otomană), sultanul Mahmud al II-lea a acceptat ca milițiile terestre și corăbiile din aceste state să aibă steaguri proprii. Astfel, primele drapele militare au apărut în timpul domniei lui Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842) și erau tricolore, cu benzi orizontale roșu, galben și albastru.
În 1848, Țara Românească s-a aflat în mijlocul transformărilor revoluționare ce cuprinseseră întreaga Europă, iar Gruparea Frăția, din care făceau parte Nicolae Bălcescu, Nicolae Golescu, Gheorghe Magheru, Christian Tell și mulți alții, a declanșat lupta pentru libertate, beneficiind de sprijinul poporului. Domnitorul Gheorghe Bibescu (1843-1848) a intenționat să înăbușească mișcarea revoluționară cu ajutorul armatei, însă militarii Infanteriei Române din Garnizoana București au refuzat să lupte. Mai mult, l-au obligat pe Bibescu să jure credință națiunii pe tricolorul armatei, iar, astfel, revoluția a învins fără vărsare de sânge. La 30 iunie 1848, mitropolitul Neofit, în calitatea sa de prim-ministru al Guvernului Provizoriu, a dispus ca stindardele tricolore să împodobească toate edificiile publice.
În perioada 13-25 iulie 1848, Guvernul Revoluționar a emis Decretul nr. 252, cel ce avea să aducă o modificare crucială, dispunând ca cele trei culori (albastru închis, galben deschis și roșu carmin) să fie dispuse pe verticală, dând astfel forma drapelului național pe care îl cinstim și astăzi.
Ziua Drapelului Național, zi dedicată Tricolorului, este momentul în care cinstim identitatea, unitatea și suveranitatea statului român și în care ne amintim de trecutul istoric glorios, de luptele și de sacrificiile strămoșilor, făcute pentru ca noi, generațiile de astăzi, să ne putem bucura de pace și de libertate.
Explicație foto: „România Revoluționară” (1850), pictură de Constantin Daniel Rosenthal. Modelul artistului a fost Maria Rosetti, soția revoluționarului pașoptist C.A. Rosetti. Lucrarea reunește două simboluri naționale reprezentative, tricolorul și ia.
