La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 9.40, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 66 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Principală din localitatea Corbu, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei 8.10, au identificat un bărbat, de 43 de ani, care a condus o autoutilitară, pe DN3 în zona municipiul Constanța, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
L.B.



























